luni, decembrie 23, 2024
AcasăCulinarCeai pentru scăderea colesterolului

Ceai pentru scăderea colesterolului

[ad_1]

Sezonul rece aduce cu sine o agravare a bolilor cardiovasculare. Inima noastră are nevoie de mai mult oxigen atunci când este foarte frig, pentru a ne putea menţine căldura corpului. Temperaturile scăzute de afară determină îngustarea vaselor de sânge, lucru care îngreunează circulaţia acestuia.

Bolile coronariene şi iarna

În cazul în care coronarele (vasele care hrănesc muşchiul cardiac) sunt afectate de plăcile de grăsime, de vârstă sau din alte cauze, poate să apară durerea în piept sau angina pectorală. La o persoană cu astfel de probleme, care se expune la temperaturi foarte scăzute, apar constricţia coronarelor şi durerea în piept. Îngustarea acestor vase, la care se adaugă constricţia provocată de frig, poate duce la un infarct de miocard. Vorbim, aşadar, despre boala coronariană, o maladie ce afectează vasele care irigă cu sânge muşchiul inimii, şi care este rezultatul unui cumul de afecţiuni din cele mai diverse – de la hipertensiune la diabet, obezitate, sedentarism, tabagism, stres psihic exagerat. Ceaiul cu efecte hipoglicemiante reglează metabolismul grăsimilor şi scade nivelul colesterolului

Ceai din plante pentru cardiaci

Acest ceai cu efecte puternic hipoglicemiante este recomandat în mod special pacienţilor cardiaci cu diabet sau cu valori ridicate ale colesterolului, precum şi celor care au fumat sau încă mai fumează.

Mod de preparare:
Se foloseşte următorul amestec de plante: Seminţe de armurariu (Syllibum marianum) Frunze de anghinare (Cinară scolymus) Rădăcină de brusture (Arctium lappa) Frunze de afin (vaccinum Myrtyllus) Fructe de măceş (Rosa canina). Pulberile din cele cinci plante, obţinute prin măcinare cu râşniţa electrică, se combină în proporţii egale. Din această combinaţie de plante se iau 6 linguriţe care se macerează, timp de 8 ore, în jumătate de litru de apă, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se lasă deoparte. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă o jumătate de litru de apă, după care se lasă la răcit şi se strecoară. La final, maceratul obţinut anterior se combină cu infuzia.

Mod de administrare
Preparatul rezultat se bea în 3-4 reprize, pe parcursul zilei. O cură cu acest ceai durează 4 luni.

Efectele curei
Cura cu acest ceai de plante are efecte puternic hipoglicemiante, reglează metabolismul grăsimilor, scade nivelul colesterolului, împiedică acţiunea dăunătoare a radicalilor liberi.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments