[ad_1]
Premieră expozițională la Iași. Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și colecția av. George Șerban, invită publicul la vernisajul expoziției „Sacru și Profan în gravura europeană a secolelor XV-XIX“, ce va avea loc miercuri, 15 februarie 2023, ora 17:00, la Muzeul Municipal ,,Regina Maria” Iași
Expoziția aduce în premieră, la Iași, peste 50 de lucrări grafice realizate de cei mai cunoscuți artiști ai lumii: Durer, Rubens, Da Vinci, Titian, Rembrandt, Piranesi, Van Dyck, Teniers, Veronese, Goltzius, Goya, Velasquez, Callot, Boucher ș.a. Exponatele fac parte din colecția privată a avocatului George Șerban din București.
„Muzeul Municipal are o tematică acum, trei săli sunt gata, suntem în etapa a doua, urmând să trecem și la următoarele, până îl punem la punct. De miercuri încolo, de la ora 17:00, publicul va intra în contact cu poveștile domnilor, adică ctitori și ctitorii, vor vedea evoluția urbană a orașului și aducțiunea apei la Iași. De asemenea, stema Moldovei și stemele Iașului vor putea fi admirate atât de copii, cât și de adulți. Toate aceste lucruri sunt reproduse, pentru că altfel nu se mai găsesc” a declarat dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași.
Casele ieșene, parte dintr-o expoziție inedită
Chiar dacă vremurile nu au fost întotdeauna fericite, orașul Iași a evoluat de la o epocă la alta, ajungând de la târgul de odinioară la orașul de astăzi, un centru polarizator pentru întreaga regiune a Moldovei.
Un rol major pentru dezvoltarea Iașilor l-au jucat domnii Moldovei, dintre care mulți au dat orașului o atenție deosebită. De la ctitori de mari monumente la domni cu activități edilitare, aceștia și-au lăsat amprenta asupra orașului, mai mult sau mai puțin vizibilă astăzi.
Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași prezintă, astfel, prin intermediul expoziției, poveștile marilor personalități ale Moldovei, imagini, elemente și lucrări inedite ce vor întoarce publicul în timp, revenind apoi în 2023. Spre exemplu, în sala intitulată „Evoluția urbană a orașului” se află machetele cu case ce reflectă tocmai evoluția, cum s-a ajuns de la construcțiile din lut la paie și arhitecturi complexe.
„Este vorba de evoluția urbană, de la casa semi-îngropată la celelalte, vedem cum arătau, în Iași, casele de lut, de paie… până în prezent”, a menționat dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași.
Rezultatul unei colaborări de ani de zile
Această expoziție este organizată în România pentru prima oară, fiind printre singurele din Europa centrală. Cuprinde lucrări dintr-o colecție privată și aduce, în fața publicului, cei mai importanți artiști europeni cuprinși în această vastă perioadă de jumătate de mileniu.
,,Această expoziție încununează o colaborare de aproximativ trei ani, existentă între Muzeul Municipal «Regina Maria» Iași, Muzeul Național Brukenthal Sibiu și Societatea Civilă de Avocați Șerban & Asociații. Invităm publicul doritor să cunoască universul artei europene și lucrările celor mai importanți artiști ai secolelor XV-XIX, să viziteze această expoziție în perioada 15 februarie – 15 mai 2023”, a adăugat dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași.
Așadar, demersul expozițional început în anul 2021, prin expoziția aniversară „3 secole Brukenthal, 3 secole de gravură europeană”, se îmbogățește la Iași cu o expoziție ce acoperă jumătate de mileniu de artă și frumos din perioada secolelor XV-XIX, cuprinzând întreg arealul artistic european.
[ad_2]