miercuri, mai 1, 2024
AcasăCulinarCiorbă țărănească de porc. Cum să obții un adevărat deliciu după rețeta...

Ciorbă țărănească de porc. Cum să obții un adevărat deliciu după rețeta marilor bucătari

[ad_1]

Dacă vrem să îi cucerim pe cei dragi cu o mâncare tradițională gustoasă și aromată, ideală este o ciorbă țărănească de porc. Aceasta are o savoare aparte, se face rapid, iar dacă ținem cont de câteva trucuri, succesul culinar va fi garantat și vom obține o ciorbă perfectă. Iată cum să obții un adevărat deliciu după rețeta marilor bucătari.

Ciorbă țărănească de porc

Când vine vorba de gustoasele ciorbe de casă, gospodinele se întrec în tot felul de rețete delicioase. Pe placul multora dintre noi este ciorba țărănească de porc. Aceasta se face cu ingrediente alese cu grijă, iar dacă adăugăm și câteva condimente și verdețuri proaspete, succesul culinar va fi garantat.

Ciorba țărănească de porc este ideală la mesele festive alături de alte bucate alese. Această ciorbă poate fi făcută și ori de câte ori vrem să ne bucurăm de gustul unui preparat culinar delicios, care ne va aminti de rețetele de odinioară ale bunicii. Pe lângă această ciorbă savuroasă, putem face pentru cei dragi și o ciorbă de varză murată cu afumătură.

Pentru ca succesul culinar să fie garantat trebuie să pregătim mai întâi un borș de casă fără huște. Dacă ținem cont de toate acestea, vom obține la final cea mai bună ciorbă țărănească de porc.

Rețeta cu care vei obține o ciorbă de casă delicioasă

Pentru gustoasa ciorbă țărănească de porc vom avea nevoie de 700 g de pulpă de porc, 3 morcovi, 2 rădăcini de pătrunjel, 1 bucată de țelină, 2 cepe, 4 căței de usturoi, 1 ardei capia, 2 roșii, 250 ml de suc de roșii, 500 ml de zeamă de varză sau borș fără huște, sare și piper după gust, 3 cartofi, 4 linguri de ulei și 1 legătură de pătrunjel verde tocat.

Mai întâi se pregătește carnea pentru ciorbă. Se spală bine carnea de porc, se taie cubulețe potrivite și se pune la fiert într-o oală mare cu apă. Se îndepărtează spuma care se formează în oală. Între timp se pregătesc legumele pentru delicioasa ciorbă. Se curăță cartofii, ceapa, usturoiul, morcovul, pătrunjelul și țelina apoi se spală pe rând foarte bine. Roșiile se spală și se taie cubulețe, iar ardeiul capia se taie fideluțe.

Ceapa se curăță și se toacă mărunt, iar rădăcinoasele se dau prin răzătoare. Într-o tigaie cu ulei încins se pune ceapa la călit, apoi se adaugă și legumele, fără cartofi. Se călesc toate la foc mic și se amestecă ușor pentru ca aromele să se întrepătrundă. După ce carnea este aproape fiartă se adaugă în oală și legumele sotate și se lasă totul la fiert timp de 15 minute. Cartofii tăiați cubulețe se adaugă spre final pentru a nu se fărâma.

Ulterior, se adaugă sucul de roșii și borșul sau zeama de varză și se mai dă un clocot. Când ciorba este gata se condimentează cu sare și piper după gust, apoi se adaugă usturoiul pisat. Delicioasa ciorbă țărănească poate fi servită cu pătrunjel verde tocat mărunt, ardei iute, smântână și pâine de casă.

Ciorba țărănească de porc este ideală la mesele de sărbătoare alături de alte bucate alese. Savuroasa ciorbă se face rapid, este gustoasă, iar dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, succesul culinar va fi garantat.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments