duminică, mai 5, 2024
AcasăCulinarClătite cu iaurt și dulceață, gustoase și pufoase. Cea mai simplă rețetă...

Clătite cu iaurt și dulceață, gustoase și pufoase. Cea mai simplă rețetă pentru un desert de casă delicios

[ad_1]

Atunci când vrem să pregătim ceva dulce și ușor, ideale sunt câteva clătite cu iaurt și dulceață, gustoase și pufoase. Clătitele sunt preferatele multora dintre noi și avem nevoie de câteva ingrediente pentru a pregăti acest desert savuros. Clătitele făcute cu iaurt sunt pufoase și fine, iar dacă vom folosi câteva arome inedite, la final ne vom încânta papilele gustative cu un deliciu irezistibil. Iată cea mai simplă rețetă pentru un desert de casă delicios.

Clătite cu iaurt și dulceață, un desert de casă savuros

Când vine vorba de delicioasele clătite, gospodinele se întrec în tot felul de rețete. Fie sunt făcute cu iaurt sau lapte, fie cu apă minerală, fie sunt umplute cu ciocolată sau dulceață, clătitele sunt pe placul multora dintre noi. Dacă vrem să pregătim un desert rapid și ușor, dar extrem de gustos, putem pregăti niște clătite cu iaurt și dulceață.

Făcute cu iaurt și apă minerală, clătitele vor fi mult mai pufoase, iar dacă le umplem cu dulceață de casă, la final ne vom bucura de gustul unui desert aromat ca în vremea copilăriei.

Pentru iubitorii de deserturi gustoase și ușor de făcut ideal este și checul pufos cu lapte, un desert savuros, iar dacă vom folosi rețeta veche a bunicii, vom obține un chec pe placul tuturor celor de la masă.

Pe lângă delicioasele clătite cu iaurt putem pregăti în zilele toride de vară un desert fin, ușor și rafinat precum prăjitura înghețată falsă. Acestă prăjitură este ideală și la mesele festive, dar și atunci când vrem să ne bucurăm de un desert răcoritor și aromat.

Cum să pregătești acasă cele mai bune clătite

Pentru a pregăti acasă niște clătite cu iaurt delicioase avem nevoie de 250-300 ml de iaurt, un ou, 2 linguri de ulei de floarea-soarelui, 1 linguriță de esență de vanilie, o cană cu făină, 2 linguri de zahăr, sare, 1 linguriță de bicarbonat și 1 linguriță de praf de copt.

Într-un bol se amestecă iaurtul cu oul, apoi se adaugă uleiul, zahărul și esența de vanilie. Se amestecă foarte bine până când se obține o compoziție spumoasă și fină. Într-un alt bol se amestecă făina împreună cu sarea, bicarbonatul și praful de copt.

Compoziția lichidă se toarnă în bolul cu făina și se amestecă până când se omogenizează. Se lasă compoziția deoparte timp de 15 minute. După aceea se pune la încins o tigaie întinsă, se pune o picătură de ulei și se toarnă câte un pic din compoziția de aluat de clătite.

Se întoarce clătita pe ambele părți până când capătă o culoare ușor maronie apoi se răstoarnă pe o farfurie și se continuă cu celelalte clătite. Clătitele se pun una peste alta pe o farfurie mare și întinsă. La final, umplem gustoasele clătite cu dulceață de casă, după preferințe, și le rulăm ușor. Cu siguranță vom obține niște clătite pufoase, aromate și extrem de gustoase.

Delicioasele clătite pot fi umplute și cu ciocolată, iar dacă le vom orna cu frișcă și sos de caramel, vom obține un desert irezistibil și pe placul tuturor celor de la masă. Clătitele cu iaurt și dulceață sunt ușor de făcut, iar dacă vom ține cont de câteva trucuri, la final ne vom încânta papilele gustative cu un desert aromat, gustos și pufos.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments