luni, mai 20, 2024
AcasăSocialConferința Naţională de Patologie Infecţioasă, organizată în perioada 22-24 iunie, la Iași

Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă, organizată în perioada 22-24 iunie, la Iași

[ad_1]

În perioada 22 – 24 iunie 2023, va avea loc în format hibrid Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă, eveniment de prestigiu cu o tradiție consolidată de peste 15 ani, fiind un reper important în domeniul medicinei la nivel național.  Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc joi, 22 iunie, începând cu ora 12.00 în sala Cuza (Hotel Unirea), la Iași.

De-a lungul anilor, aceasta a reunit numeroase figuri importante ale medicinei care reprezintă specialitatea de boli infecțioase, constituind o platformă esențială de dialog și schimb de cunoștințe în acest domeniu complex.

Unul dintre actorii principali care a contribuit la succesul și relevanța acestei conferințe este Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași. Acesta a fost un pilon fundamental în combaterea pandemiei de Covid-19, reușind să contribuie decisiv în limitarea şi eradicarea pandemiei, atât în zona Moldovei, cât și la nivel național. În rândul organizatorilor se adaugă Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația Institutul Pan-European de Cercetare “Prof. Dr. Vasile Luca”.

Tematica științifică va aborda următoarele subiecte de interes major pentru toți medicii infecționisti și nu numai:
• Infecția HIV
• Infecția cu virusurile hepatitice
• Antibioticoterapia
• Varia

Conferința Națională de Boli Infecțioase de la Iași reprezintă mai mult decât un eveniment anual în calendarul medical național, este o tradiție, o platformă de cunoștințe și un mijloc prin care cei peste 500 de medici primari, specialiști și rezidenți înscriși la eveniment pot contribui la îmbunătățirea continuă a îngrijirii pacienților și dezvoltarea medicinei infecto-contagioase în România.
Informații detaliate despre eveniment sunt disponibile pe site-ul oficial al conferinței, accesibil la adresa www.patologieinfectioasa.ro.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments