sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăCulinarConsum de carne – benefic sau cu numeroase contraindicații?

Consum de carne – benefic sau cu numeroase contraindicații?

[ad_1]

Tocănița cu carne şi mămăligă, friptura fragedă, ostropelul sau răciturile sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute mâncăruri care se prepară cu carne. Au gust bun, le asociem cu mesele de la bunici şi le transmitem mai departe copiilor şi nepoţilor. Ştiai însă că un consum de carne considerabil are numeroase contraindicaţii?

În acest material vorbim, bineînţeles, despre nocivitatea cărnii, despre efectele negative pe care le are asupra organismului uman. Trebuie menţionat, de asemenea, că, spre deosebire de feline, care sunt carnivore, omul este omnivor. Acest lucru înseamnă că ne putem hrăni şi cu alte produse.

Ce se întâmplă cu carnea din momentul sacrificării animalului?

Ştii ce se întâmplă după ce un animal e sacrificat? Ei bine, iată ce trebuie să te pună pe gânduri:

  • celulele încep să moară imediat după sacrificare;
  • proteinele animale se coagulează şi încep să apară enzime autodistructive;
  • se formează o substanţă numită ptomaina, iar carnea începe să se descompună;
  • apar bacterii şi numărul lor creşte pe măsură ce carnea putrezeşte;
  • după câteva zile, carnea e gri-verzuie-măslinie.

Cum se păstrează totuşi carnea cu o culoare aşa proaspătă, zile la rând, în supermarketuri? Simplu: i se adaugă nitriţi şi diverşi conservanţi. Aceştia înroşesc carnea pentru cel puţin o săptămână, adică suficient cât să avem timp pentru a o cumpăra şi găti. Stai însă că acei conservanţi sunt o adevărată otravă pentru tine? Ei pot provoca aciditate în colon şi îmbătrânesc prematur tractul intestinal. Conform unui studiu realizat pe eschimoşi (care să hrănesc doar cu carne), persoanele care mănâncă foarte multă carne trăiesc, în medie, 40 de ani.

Consum de carne zilnic – Efecte nocive și contraindicații

Multe persoane spun că e bine să mâncăm carne cât mai des. Altele sunt de părere că moderaţia e cheia unei vieţi sănătoase. Iată câteva motive pentru care e bine, totuşi, să ne gândim de două ori înainte de cumpăra carne:

  • digestia cărnii consumă energie. În loc să ne dea energie, carnea ne-o consumă;
  • conţine destul de multă adrenalină. În timp, ea oboseşte glandele suprarenale şi duce la agresivitate, furie şi hipertensiune;
  • carnea se transformă într-un produs toxic în momentul în care, din digestia şi metabolismul proteinelor, rezultă acid fosforic, acid uric (acesta provoacă gută) şi acid sulfuric;
  • organismul nostru începe să miroasă mai urât, din cauza proteinelor animale care putrezesc în colon;
  • epuizează în timp organele vitale;
  • creşte colesterolul, putând duce inclusiv la angina pectorală, accidente vasculare, obezitate şi nu numai;
  • carnea din comerţ e injectată cu diverse substanţe (antibiotice, vaccinuri, hormoni de creştere);
  • e o sursă extrem de mare de celule roşii moarte;
  • mănâncă mult calciu, iar acest lucru afectează inclusiv dantura.

Variante sănătoase cu care putem înlocui carnea

Ce să mâncăm în locul produselor din carne? Iată câteva variante:

  • proteine. Sursă: ouă, chlorella, spirulină;
  • soia nemodificată genetic;
  • ciuperci;
  • seminţe, nuci, polen, germeni, lapte.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments