marți, decembrie 24, 2024
AcasăCulinarCu ce se spală mațele de porc. Sfaturi pentru curățarea stomacului de...

Cu ce se spală mațele de porc. Sfaturi pentru curățarea stomacului de porc

[ad_1]

Maţele se folosesc pentru a face cârnaţi delicioşi, iar stomacul de porc se umple cu măruntaie fierte, pentru a obţine binecunoscuta tobă de casă. Luate de la magazin ori chiar de la cineva care a sacrificat recent porcul, ele au un miros nu tocmai plăcut, ba chiar respingător. Așadar, cu ce se spală mațele de porc?

În acest material îţi vom arăta ce ai de făcut pentru a le curăţa ca la carte, astfel încât să le poţi folosi mai apoi la prepararea bunătăţilor pentru masa de Crăciun. Mai întâi vom vorbi despre mate de porc, iar apoi despre stomac.

Cu ce se spală maţele de porc

Spălarea şi curăţarea lor este foarte importantă, întrucât de ele depinde gustul preparatului final. Intestinele subţiri se folosesc, în general, pentru cârnaţi, iar cele groase pentru sângerete şi caltaboşi. Paşi pentru curăţarea matelor de porc:

  1. Se golesc intestinele (în cazul porcului din bătătură, sacrificat chiar în ziua în care faci cârnaţi). Se clătesc cu apă de multe ori, apoi se întorc pe dos. Ca să le întorci, nu trebuie decât să le îndeşi pe un făcăleţ, iar apoi să tragi de un capăt astfel încât să iasă peste celălalt. Se clătesc iarăşi de câteva ori.
  2. Se întorc maţele pe faţă şi se pun pe tocător. Cu un cuţit nu prea ascuţit se curăţă suprafaţa lor. Se clătesc din când în când. Se întorc pe dos şi se curăţa iarăşi cu cuţitul. Înainte de a le întoarce pe o parte şi pe alta, se clătesc cu apă şi oţet. Astfel iese mirosul dezgustător. Se freacă uşor şi cu sare.
  3. Se clătesc maţele de câteva ori cu apă şi oţet.
  4. Se ţin maţele în apă rece până la folosire. Dacă vrei să faci cârnaţi peste o lună sau două, atunci maţele se pun într-o pungă şi se bagă în congelator. Mai este şi varianta să le pui într-un borcan cu apă şi cu multă sare.

Sfat: ca să scoţi mirosul din maţele groase, lasă-le o jumătate de oră în apă călduţă. Apoi freacă-le cu un mix de bicarbonat de sodiu alimentar şi sare de lămâie. Freacă-le şi pe interior, şi pe exterior. Astfel se vor îndepărta şi mucozităţile. După aceea clăteşte-le în apă cu oţet şi ceapă tocată mărunt. 

Când cumperi mate şi sunt uscate, pune-le la hidratat mai întâi.

Cu ce se spală stomacul de porc

În stomacul de porc, bunicile şi mamele noastre pun măruntaie fierte şi condimente, pentru a obţine clasica tobă de casă. Dacă vrei să o faci şi tu tradiţional (există tobă făcută în sticlă), atunci ai nevoie de stomac de porc. Uite care sunt paşii pentru curăţarea lui:

  1. Spală bine stomacul şi clăteşte-l de câteva ori.
  2. Freacă-l cu sare grunjoasă. Spală-l iarăşi. Dacă nu s-au dus stratul de grăsime şi nici mucozităţile, treci la pasul următor.
  3. Îndepărtează stratul de grăsime cu un cuţit nu prea ascuţit. Foloseşte-te de un tocător de lemn, pe care să pui stomacul.
  4. Pune stomacul în apă cu oţet şi sare în jur de 5 ore. Astfel, va deveni elastic şi nu va pocni în timpul umplerii cu măruntaiele pentru toba.
  5. Înainte de folosire, spală stomacul încă o dată.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments