luni, decembrie 23, 2024
AcasăCulinarCum se bagă o pară într-o sticlă cu pălincă? Secret dezvăluit

Cum se bagă o pară într-o sticlă cu pălincă? Secret dezvăluit

[ad_1]

Ştii cum se prepară o pălincă cu pară în sticlă? Un buzoian ne dezvăluie secretul. De altfel, este unul din puţinii gospodari din zona Buzăului care mai produc această băutură. Pentru a obţine ceva de calitate, este nevoie de multă răbdare şi pricepere.

Cum anume decurge procesul? Ei bine, el începe în primăvară. Atunci fructele pentru băgat în sticlă sunt foarte mici. Ele se introduc în sticle, fixate foarte bine pe creangă. Pe parcursul verii, fructele cresc şi se dezvoltă în sticlă. Recoltarea se face, bineînţeles, toamna.

Secrete din livadă – Cum bagi o pară într-o sticlă de pălincă

Valeriu Hagiu spune că trebuie să ai grijă de fructe şi de sticlă atunci când plouă. Iată de ce:

”Începem treaba când perele sunt foarte mici. Sticlele trebuie agăţate în pom, introducem para în sticlă, după care o protejăm patru luni de zile, până ajunge la mărimea aceasta. Se introduce crăcuța cu para mică, atât cât să poată trece prin gura sticlei. După aceea, ca să o protejăm de soare, învelim sticla cu ziare. De asemenea, când plouă, trebuie să scoatem apa din sticlă”, a declarat Valeriu Hagiu.

La muncă în livadă îl ajută soţia. Anual, în perii de pe domeniu, atârnă în jur de 50 de sticle, majoritatea de câte un litru fiecare.

”La sfârşitul acestei perioade de aproximativ patru luni se spala interiorul sticlei, dar şi pară. Avem nişte sârme cu perii cu ajutorul cărora spălăm bine, apoi clătim de câteva zeci de ori ca să eliminăm toate impurităţile. Se mai strâng resturi uscate, insecte, în cele patru luni cât sticlele stau în copac”, a adăugat Valeriu.

Ce urmează? Bineînţeles pălinca. Făcută în anii precedenţi, ea se pune în sticlele cu pere.

”După ce spălăm foarte bine sticla şi pară, punem p[linca de 55 de grade, care este tot de pere, şi se consumă în momente importante, pentru că îl considerăm un produs special. Se vând foarte bine în târguri de produse tradiţionale. Preţul ajunge la 100 de lei un litru pălinca, iar clienţii ştiu că e chinuială mare cu para, care trebuie protejată multe luni, aproape zi de zi”, a menţionat Valeriu Hagiu.

Cum se obţine pălinca?

Această băutură atât de recunoscută e obţinută din fermentarea şi distilarea fructelor. Pentru autenticitate, trebuie să aibă peste 40 de grade, adică un conţinut cât mai ridicat de alcool.

“Diferenţa e dată de materia primă şi nu de tărie, aşa cum greşit se crede în popor. Ţuica prin definiţie e cea care este produsă exclusiv din prune, indiferent de gradul de alcool, indiferent de metoda distilării. Metoda distilării are ca singur scop: rafinarea băuturii. Astfel, e greşit să spunem am o ţuică de mere, cum şi să spunem am o ţuică de prune, pentru că e pleonasm. Singura situaţie în care e corect să spunem am o ţuică de prune este atunci când specificam tipul prunelor folosit. E corect să spunem am o ţuică de prune bistriţene, dar nu că am o ţuică de prune”.

Un păhărel de pălincă cu pară în sticlă este numai bun pentru digestie, la o masă cu friptură fragedă.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments