[ad_1]
Consiliul Judeţean Satu Mare a anunţat că va suplimenta cursele aeriene pe ruta Satu Mare – Bucureşti începând din această toamnă. Compania naţională Tarom va creşte astfel frecventa zborurilor de la două la patru curse săptămânale către Bucureşti.
Cursele aeriene pe ruta Satu Mare – Bucureşti vor fi suplimentate
Cursele aeriene pe ruta Satu Mare – Bucureşti vor fi suplimentate începând din această toamnă de la două la patru zboruri pe săptămână, a informat Consiliul Judeţean Satu Mare. Astfel, începând cu data de 26 octombrie 2020 şi până în dată de 22 martie 2021, compania Tarom va creşte frecvenţa săptămânală de la două la patru curse.
„Suplimentam cursele aeriene de pe Aeroportul Internaţional Satu Mare către Bucureşti, începând cu data de 26 octombrie 2020. Până în dată de 22 martie 2021, compania Tarom va creşte frecvenţa săptămânală de la două la patru curse. Astfel, în sezonul de iarnă, pasagerii pot pleca de la Satu Mare către Bucureşti în zilele de luni la ora 07.20 şi în zilele de miercuri, joi şi vineri la ora 16,50. Zborurile de la Bucureşti către Satu Mare vor fi operate luni la ora 05.30, iar în zilele de miercuri, joi şi vineri de la ora 15.00”, precizează informarea publicată pe pagina de facebook a Consiliului Judeţean.
De pe Aeroportul Satu Mare mai sunt operate două zboruri săptămânale spre Luton-Londra.
Ajutorul de stat pentru Tarom de 19,4 milioane de euro, aprobat de Comisia Europeană
Comisia Europeană a aprobat luni ajutorul de stat de 19,3 milioane de euro (94 de milioane de lei) acordat de guvern companiei cu capital de stat Tarom, potrivit unui comunicat al executivului european.
Ajutorul acordat Tarom pentru a compensa pierderile financiare provocate de pandemia de covid respectă regulile concurenţiale europene, dat fiind că guvernul a adoptat restricţiile de călătorie care au dus la prăbuşirea încasărilor Tarom.
Comisia Europeană arată că orice ajutor acordat de guvern şi care depăşeşte suma de 19,3 milioane de euro trebuie returnat de companie, dat fiind că nu se justifică prin prisma pierderilor provocate de pandemia de Covid-19.
Tarom a înregistrat 12 ani consecutivi de pierderi şi are o situaţie financiară precară.
Ryanair va relua zborurile din Oradea începând din decembrie 2020
După ce compania naţională Tarom a anunţat suplimentarea zborurilor de la Satu Mare la Bucureşti, o altă compania aviatică a anunţat că va relua zborurile de pe Aeroportul din Oradea, aeroportul din judeţul Bihor fiind la o distanţă relativ mică faţă de Aeroportul din Satu Mare.
Astfel, operatorul aerian Ryanair va relua zborurile din Oradea începând din decembrie 2020 spre patru destinaţii internaţionale din trei ţări: Germania, Italia şi Anglia. Cursele de pe Aeroportul din Oradea către aceste destinaţii vor fi câte două pe săptămână, cu aterizare în Londra Stansted, Milano Bergamo, Bologna şi Dusseldorf Weeze. Clienţii vor putea să-şi facă rezervări pentru cursele programate până în octombrie 2021, beneficiind de cele mai mici tarife.
Ryanair a anunţat marţi că va relua zborurile cu plecare de pe Aeroportul Oradea începând din decembrie 2020, cu destinaţia Stansted (Londra), Milano Bergamo, Bolognia, Weeze (Dusseldorf). Pentru fiecare dintre aceste trasee vor fi programate câte două curse săptămânale, informează compania prin intermediul unui comunicat.
Aceste zboruri fac parte din oferta de Ryanair pentru iarnă lui 2020 şi vara lui 2021.
„Suntem încântaţi să ne reluăm operaţiunile în Oradea, cu patru rute către Londra Stansted, Milano Bergamo, Bologna şi Dusseldorf Weeze începând din decembrie 2020, funcţionând de două ori pe săptămână ca parte a programelor noastre româneşti de iarnă 2020 şi vara 2021”, spune directorul comercial al Ryanair, Jason McGuinness.
[ad_2]