marți, mai 14, 2024
AcasăActualitateCurtea de Apel București, decizie în cazul Mirunei Pascu, mama tânărului implicat...

Curtea de Apel București, decizie în cazul Mirunei Pascu, mama tânărului implicat în accidentul de mașină din 2 Mai

[ad_1]

Curtea de Apel București, a respins, joi, definitiv, contestația făcută de mama lui Vlad Pascu, Miruna Pascu, împotriva deciziei Tribunalului București de a emite mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele său, pe motiv că a influențat martori și a încercat compromiterea anchetei penale în cazul fiului său care a ucis fără drept de apel doi tineri în accidentul de mașină din 2 mai.

Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, autorul tragicului accident de la 2 Mai, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de influențarea declarațiilor și amenințare. În referatul cu propunerea de arestare DIICOT a inclus și transcrieri ale unor convorbiri avute de aceasta cu fiul ei și cu alte persoane.

Mama lui Vlad Pascu îi relatează fiului că sunt multe persoane care încearcă să-i creeze o situație juridică mai favorabilă și că a dat și va continua să dea bani presei pentru a-i „spăla imaginea”.

„O să lucrez și la chestia aia cu spălarea imaginii tale, de aia mă și duc la Mircea, la ăștia, la ăștia, încep să strâng hârtii, că o să plătesc undeva un articol, cum au fost și celelalte plătite și după care o să fie încet, încet preluate despre altă persoană care este Vlad, nu cel pe care l-au descris ăștia și care în ultimii ani din păcate a alunecat într-o direcție proastă”, a afirmat Miruna Pascu într-o discuție cu fiul ei, miercuri, 13 septembrie.

„Sunt mulți oameni care fac niște eforturi supraomenești”

Într-o situție pe care Miruna Pascu a purtat-o cu fiul ei aflat în arest, săptămâna trecută, îi transmite acestuia să nu mai vorbească. De asemenea, îl asigură pe Vlad Pascu de eforturile unor persoane de a-l ajuta.

„Te rog frumos, nu mai vorbi cu nimeni, nici acum. Apropos de vorbit. În afară de avocat și cu mine și atât (n.l. neinteligibil) nu mai vorbi cu nimeni. Pentru că lucrurile nu sunt așa cum le vezi tu. Nici la colegii tăi nici la nimeni. Nu sunt. Tu ai tendința să trăncănești. Vorbește despre pasiunile tale, despre boxe despre biciclete, despre faptul că învățai cand erai mic, despre faptul că ai avut și altfel de prieteni. Vorbește despre mine că muncesc și am muncit toată viața, dacă vrei. Vorbește despre alte chestii, nu despre ce făceai tu, pentru că nu ai nimic cu ce să vorbești în direcția aia și lucrurile nu rămân staționare niciodată. Te rog mult de tot să mă înțelegi. Crede-mă că sunt mulți oameni care fac niște eforturi supraomenești ca să scoată ceva din căcatul ăsta. Și nu le fac gratis și nu la ca…le fac (n.l. neinteligibil) în fiecare zi. Înțelegi? Niște pretenții de nu-ți mai povestesc, dar încerc orice să fac dar nu mai îmi veni cu ….deci nu știu. Trebuie să stăm de vorbă. Ce prieteni ai avut, data viitoare, clar. Ca să știu de la cine mă mai aștept la căcaturi. Că nu am știut pe nimeni, mamă, niciodată. Nu știu, probabil ai considerat că mi-ai zis că eu poate îi cunosc, nu știu ce le fac. Pe bune? E clar că nu aveai de ce să mi-o prezinți pe asta. Asta da, îmi dau seama, dar pe bune?!”, afirmă Miruna Pascu, potrivit stenogramelor din referatul DIICOT.

Miruna Pascu, sunată de un apropiat al unei victime a lui Vlad Pascu

Mama lui Vlad Pascu îi relatează fiului că a fost sunată și amenințată de mai multe persoane, iar în cele din urmă a avut o discuție cu un apropiat al familiei fetei ucise în accidentul din localitatea 2 Mai.

„…există niște șanse bune. Ți-am zis, e chestia de expertiză acuma. Trebuie făcută expertiza asta. Să vedem. Sper să iasă mai în regulă, că imaginile sunt șocante. Eu vreau să-ți spun că eu am vorbit inclusiv, că mi-a trimis unul…am primit amenințări, pe whatsapp, pe căcaturi, o grămadă…și m-am enervat la un moment dat și la unul i-am răspuns și vreau să spun, după ce am stat de vorbă cu el, era chiar dintre rudele…mă rog, cunoștințe mai îndepărtate ale fetei ăleia, omul și-a schimbat părerea cu totul. Deci, săracul, vreau să-ți spun a și plâns. Dacă ți-arăt, mi-a trimis ”la multi ani” de ziua ta și a zis că îi pare așa de rău că ai ajuns în situația asta, a înțeles situația care e și că e păcat și de copiii ăia dar e păcat și de tine și că tre să spun adevărul cum a fost Vlad cu tine, cu toate lucrurile. Că pur și simplu dependențele astea până la urmă sunt o boală și pornesc de la o boală a sufletului toate. Înțelegi? Și ți-am zis. Oamenii să știi că dacă (n.l. neinteligibil) la un moment dat înțeleg. A fost…problema nu a fost de accident.”

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments