Descoperire terifiantă în localitatea Valea Grecului! Un bărbat și-ar fi pus capăt zilelor

42


Un bărbat de 47 de ani a fost găsit decedat, duminică, într-o fântână, în localitatea Valea Grecului, fiind luată în calcul varianta unui suicid, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, informează Agerpres.

„Victima dispăruse de acasă de sâmbătă noaptea, în jurul orei 22,30. Din primele informaţii, se pare că a fost vorba despre un suicid. Bărbatul a fost scos din fântână de pompieri şi a fost declarat decedat de echipajul SAJ din Huşi, care a fost solicitat să intervină la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, dr. Daniel Ungureanu.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a petrecut incidentul.


Sursa: bzi.ro