marți, decembrie 24, 2024
AcasăNationalDeși s-a stabilit inexistența limbii moldovenești în Ucraina, manualele nu au fost...

Deși s-a stabilit inexistența limbii moldovenești în Ucraina, manualele nu au fost tipărite în limba română. Ce spune Marcel Ciolacu

[ad_1]

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, miercuri seara, despre problema minorității românești din Ucraina, în contextul în care deși s-a stabilit inexistența limbii moldovenești, manualele au fost tipărite acum în limba moldovenească și nu limba română.

„În momentul în care premierul Ucrainei a venit la București am avut discuții despre limba moldovenească. M-am întâlnit cu președintele Zelenski la Atena, unde mi-a spus că știe de problemă.

Când am plecat și am avut ședința de Guvern comună, la mijlocul ei, cu noi la masă, au venit toți miniștrii Ucrainei și au legiferat că limba oficială este limba română.

Aseară m-am umplut de nervi, am sunat și-n Ucraina, am pus și consilierul să sune și am aflat adevărul. Au fostt date în unele părți la tipărit acele manuale, dar Ucraina este în război. E doar o chestiune de logistică, decizia rămâne luată.

Știți cum e când vorbim de maghiari și unguri. Asta era diferența între români și moldoveni”, a spus Marcel Ciolacu.

Candidează Ciolacu la prezidențiale?

Marcel Ciolacu pare că nu s-a hotărât dacă va candida la prezidențiale. Premierul s-a eschivat, miercuri seara, când a fost întrebat despre acest subiect.

Premierul Marcel Ciolacu, președinte PSD, a spus: „Nu, nu am luat această decizie”.

Aceasta a mai spus că are convingerea că este cazul ca România să aibă un candidat și un președinte social-democrat după 20 de ani în care țara a avut președinte de dreapta.

„Nu neapărat (voi candida – n. r.). Sunt și alți oameni în România care sunt autentici de stânga. V-am spus că am stat de vorbă cu președintele Academiei. E o încântare. Nu am avut această discuție (dacă va candida – n.r.), dar e o încântare să vorbeși. E un om de stânga complet, un om care gândește de stânga. După crizele economice care au atins întreaga lume, nu numai România, după această criză majoră de securitate, temele principale sunt social-democrate. Românii și întreaga Europă, întreaga lume are nevoie de o conducere de stânga, să se reașeze lucrurile”, a spus Ciolacu.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments