joi, mai 2, 2024
AcasăNationalElevii care au ridicat România în topul mondial la Olimpiada Internațională de...

Elevii care au ridicat România în topul mondial la Olimpiada Internațională de Informatică s-au întors acasă. Mesajul ministrului Educației

[ad_1]

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, i-a așteptat marți la aeroport pe elevii medaliați la Olimpiada Internațională de Informatică.

Anul acesta echipa care a reprezentat țara noastră la Olimpiada Internațională de Informatică (ediția 2022 – Indonezia) a câștigat o medalie de aur, două de argint și una de bronz.

123 de medalii şi locul 8 în lume

Astfel, România se clasează pe locul al doilea în topul Hall of Fame al Olimpiadei Internaționale de Informatică cu 123 de medalii şi locul 8 în lume (din 90 de ţări participante). Ministrul Educației a mers la Otopeni pentru a-i felicita pe elevii din București și Orăștie care au luat medalii la Olimpiada Internațională de Informatică.

„Felicitări, Alexandru Luchianov (Liceul Internațional de Informatică din București)!

Felicitări, Luca Perju-Verzotti (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București)!

Felicitări, Alexandru-Raul Todoran (Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie)!

Felicitări, Andrei-Robert Ion (Liceul Internațional de Informatică din București)!

Felicitări, Domnule Profesor Marius Nicoli (Colegiul Național „Frații Buzești”)!

Felicitări și mulțumiri, Andrei-Costin Constantinescu (doctorand în Informatică la ETH – Zürich si fost medaliat olimpic, component al lotului României în anii 2016 și 2017)!

Onorat de compania voastră, sunteți minunați”, scrie în mesajul ministrului Educației.

Delegația României a fost compusă din patru elevi. Toți cei patru au luat medalii la competiția internațională.

O elevă din Bacău a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Limba Germană

Teodora Smintanca-Strugariu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, s-a clasat pe primul loc și a obținut Medalia de aur la Olimpiada Internațională de Limba Germană – o competiție extrem de puternică la care au participat elevi din 57 state.

Teodora a obținut 100/100 puncte, precizează ministrul Educației Sorin Cîmpeanu pe Facebook.

Echipa României a participat cu doi elevi la nivelul B2, cel mai înalt din concurs. Olimpiada Internațională de Limba Germană este un concurs în care premiile se acordă în sistemul competiților sportive: un singur loc I (medalie de aur), un loc II și un loc III pe fiecare nivel de organizare: A2, B1 şi B2.

„Teodora a înregistrat o premieră, această fiind singură medalie de aur obținută de România în istoria Olimpiadei Internaționale de limba germană. Felicitări și colegului de echipă al Teodorei, Matei Florescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București! Felicitări doamnei profesor Silvia Socolescu (Colegiul Național “Traian” din Drobeta Turnu-Severin), care i-a pregătit la lotul național și i-a însoțit în Germania.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments