duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocialElevii pasionați de istorie au participat, astăzi, 20 mai, la Concursul Național...

Elevii pasionați de istorie au participat, astăzi, 20 mai, la Concursul Național „Historia Magistra Vitae”

[ad_1]

Astăzi, 20 mai 2021, s-a desfășurat, în mediul online, Concursul Național Historia Magistra Vitae, adresat elevilor din ciclurile gimnazial și liceal.

Evenimentul a fost organizat de Societatea de Științe Istorice din România, filiala Iași, în colaborare cu Inspectoratul Școlar județean Iași și cu Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Concursul a fost conceput pentru a răspunde așteptărilor elevilor pasionați de istorie, având în vedere faptul că olimpiadele școlare din acest an au fost suspendate, iar alte competiții au teme limitate de dezbatere. Acest eveniment școlar s-a remarcat prin amploarea conținuturilor, dar și prin competențele pe care elevii le-au demonstrat.

Activitatea s-a bucurat de o participare numeroasă, reunind elevi din toate zonele geografice ale țării.Astfel, au concurat elevi din județele Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Buzău, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Ilfov, Suceava, Vaslui, Vrancea și Iași, în total un număr de 319 participanți.

Prof. univ. dr. Alexandru Florin Platon, președintele Societății de Științe Istorice, filiala Iași, apreciind implicarea elevilor, a declarat:

„Concursul Historia Magistra Vitae este în consens cu misiunea acestei asociații profesionale, al cărei scop este să cultive printre elevi și în întreaga societate interesul pentru trecut, conștiința însemnătății sale pentru formarea intelectuală a oricărei persoane și pasiunea de a-l cerceta critic pentru a înțelege mai bine, nu numai ceea ce a fost, dar și felul în care arată lumea de astăzi”.

Inspectorul școlar de specialitate, prof. dr. Eliza Ilie, a subliniat că astfel de concursuri sprijină crearea unei comunități de învățare în care elevii reușesc să-și recunoască reciproc interesele, preocupările și performanța în studiul istoriei, dar se creează, totodată, și un dialog intergenerațional care are drept scop valorificarea personalităţii umane”.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments