[ad_1]
Puțini știu că Eminescu a scris și teatru. Pe lângă poeziile despre care am auzit cu toții, pe lângă activitatea publicistică sau cea didactică, Mihai Eminescu a fost și un dramaturg cu o viziune aparte, cu piese sau scenete unice în peisajul teatrului românesc.
Cu astfel de fragmente s-au întâlnit și elevii Școlii Gimnaziale Elena Cuza Iași în încercarea de a descoperi o nouă latură a personalității eminesciene.
Prezenți în Muzeul Mihai Eminescu din Parcul Copou, elevii gimnaziști au pregătit o serie de activități și materiale pe care le-au prezentat miercuri, 17 iunie, în cadrul manifestărilor dedicate geniului literaturii române.
S-au pus în scenă mici fragmente din piesele Cassiodor, Ștefan cel Mare și au fost recitate monologuri dramatice din De ce așa de trist…; Ce alegeți?; Replici răzlețe.
Cei talentați în infografice și desen, au creat o serie de planșe care descifrează opera dramaturgică eminesciană și impactul asupra contemporanilor ei. O parte dintre creațiile elevilor au fost dăruite muzeului pentru ca vizitatorii acestuia să aibă la îndemână informații interesante și despre partea mai puțin cunoscută a operei lui Eminescu.
El a lucrat asiduu la numeroase idei dramaturgice și s-a ocupat și cu critica de teatru a vremii. Fără îndoială, cei prezenți la activitatea de la muzeu, au putut remarca aceleași teme eterne, nelipsita originalitate și perspectiva unică asupra lumii și a oamenilor, o viziune eminesciană inconfundabilă cu care toți suntem familiarizați.
Conduși de profesorii Albu Alina-Cristiana, Colotilă Anca, Iușcă Anda și Antoci Georgiana-Livia, elevii au fost încântați să vorbească și altfel despre Eminescu, să se bucure din nou de a fi împreună în activități extra-școlare în format fizic și să interpreteze emoțiile descrise de Luceafăr în stilul lor modern și totodată sincer.
Grupul de elevi e pregătit să repete astfel de experiențe care le îmbogățesc cultura și competențele, ei asigurându-ne pe toți că eminesciada sufletului românesc va dăinui.
[ad_2]