[ad_1]
EuroNews Travel recomandă o zonă din România tuturor pasionaţilor de călătorii. Untr-un articol, jurnaliştii au numai cuvinte de laudă despre Maramureş, una dintre cele mai frumoase zone din România.
Maramureşul este recomandat iubitorilor de călătorii de către EuroNews Travel. „Aceste sate pot părea desprinse din basme, dar sunt locuri din viaţa reală”, arata jurnaliştii EuroNews Travel.
EuroNews Travel recomandă o zonă din România
Jurnaliştii EuroNews recomandă la rubrica de călătorii regiunea Maramureşului. Publicaţia arată că multe din clădirile şi bisericile locului, vechi de peste 400 de ani, se afla pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
„Regiunea îndepărtată din nord-vestul României, Maramureş, are un stil arhitectural unic, cu biserici înalte, în formă de turn şi acoperişuri care împodobesc peisajul. Aceste sate pot părea desprinse din basmelor, dar sunt locuri din viaţa reală“, arata EuroNews Travel.
„Descoperiţi bisericile gotice unice din îndepărtata regiune a Maramureşului” este titlul articolului scris de Euronews, care îi îndeamnă pe străini să viziteze acest ţinut desprins din poveste.
Pachetele turistice de Crăciun, epuizate în Maramureş
Chiar dacă este pandemie, romanii se gândesc deja la sărbătorile de iarnă. Mai sunt aproape trei luni până la Crăciun, dar unele pachete turistice s-au vândut deja integral, în Maramureş. Turiştii cauta, în special, căsuţe tradiţionale, cu o capacitate de cazare mai mică.
„Ţolul de la tăblia patului este făcut de bunica, e lucrat în trei iţe la tiara, tiara fiind războiul, pentru cei care nu ştiu termenul”, spune o gazdă din Breb, judeţul Maramureş.
Familia Ceterchi formată din doi tineri care au renunţat la multinaţionale şi s-au mutat în satul Breb, au salvat şi restaurat o casă tradiţională. De când au deschis pensiunile, în această vară, n-au avut niciun weekend fără turişti. Pachetele pentru sărbători s-au dat încă din luna august.
„Le-am dat pe toate, atât de Crăciun, cât şi de Revelion, pachetele constau în patru nopţi de cazare cu demipensiune”, spune Andreea Ceterchi, proprietar.
În ciuda pandemiei, proprietarii căsuţei spun că anul acesta s-a dublat numărul turiştilor în satul de la poalele munţilor, astfel că dacă ar apărea noi restricţii, toată lumea ar avea de pierdut.
„Eu sper că n-o să se închidă cazările de la sat, mai ales căsuţele care se închiriază integral, unde ar putea veni o familie care stă la bloc, cu copiii, aici s-ar simţi mult mai bine decât între betoane!”, spune Andreea Ceterchi.
Căsuţă tradiţională închiriată cu 6.000 de lei, pentru patru nopţi de cazare
O astfel de căsuţa tradiţională, care are peste 100 de ani, se închiriază integral cu 6.000 de lei, pentru patru nopţi de cazare.
Pachetul de sărbători include pomana porcului, seri cu ceteraşi, colinde şi plimbări în natură. Ceva asemănător se pregăteşte şi în satul Budeşti. Aici, zece camere sunt pregătite să-şi primească turiştii. Rezervările au fost făcute în proporţie de 80%. Există şi persoane care preferă să mai aştepte, din cauza pandemiei. Toţi îşi doresc să petreacă în Maramureş o vacanţă de poveste.
„Maramureşul îl caută, Maramureşul de altădată, efectiv. Le place să vadă obiceiurile”, spune Rodica Nemes, proprietarea unei pensiuni.
„Maramureşul se afla în topul preferinţelor romanilor când vine vorba de petrecerea sărbătorilor de iarnă. Aceştia cauta locaţiile mai puţin extinse şi aici vorbim, în mod special despre pensiuni, cu un număr mai redus de camere sau chiar căsuţe private”, confirma Cornelia Lupşa, reprezentanta unei agenţii de turism.
Pachetele pentru patru nopţi de cazare în Maramureş, în preajma sărbătorilor de iarnă, pornesc de la 1.500 de lei şi pot ajunge până la 8.000 de lei.
[ad_2]