marți, aprilie 23, 2024
AcasăActualitateFostul ministru Violeta Alexandru, despre ridicarea restricțiilor: „Cum îi mai convingem pe...

Fostul ministru Violeta Alexandru, despre ridicarea restricțiilor: „Cum îi mai convingem pe restul să se vaccineze?”

[ad_1]

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în Guvernul Orban, critică strategia Guvernului Cîţu în privinţa ridicării restricţiilor pentru evenimentele în aer liber. Aceasta afirmă că se greşeşte faţă de organizatorii de concerte şi alte evenimente, pentru că nu li să o perspectivă concretă şi nici nu li se permite să organizeze evenimente doar cu vaccinaţi.

Context: Organizatorii de festivaluri spun că măsurile luate de autorități nu se pot aplica la evenimentele pe care ei le organizează, și că măsurile pe care le-au propus la întâlnirile cu autoritățile erau în măsură să transforme evenimentele în locuri sigure.

„Se greșește față de organizatorii de concerte, evenimente în aer liber, nelăsându-i să înceapă treaba. Așa cred. Se greșește nedându-le un orizont previzibil, în condițiile în care aceste evenimente nu se organizează de azi pe mâine ci e nevoie de o planificare mai amplă. Riscăm să punem în genunchi această industrie al cărei rol, dincolo de impactul în economie, este crucial în re-echilibrarea mentală a oamenilor, după un an de restricții. Măcar un proiect pilot.

Violeta Alexandru: „Vaccinarea este soluția”

Eu înțeleg și sprijin faptul că autoritățile caută să stimuleze vaccinarea! Vaccinarea este soluția pentru revenirea la normalitate. Am, în același timp, convingerea că publicul care vine la concerte a înțeles că vaccinarea este cheia, cei care așteptau concertele rock, de exemplu, au fost printre primii care au înțeles acest lucru. Știu ce spun.

Noi, liberalii, înțelegem că aici vorbim despre un public care are responsabilitate, atât în organizarea evenimentului cât și în participare, în cele mai sigure condiții. Da, dinamica la un concert în picioare este alta decât la un spectacol pe scaun dar dacă nici vaccinat nu ai voie la concerte, atunci oamenii vor începe să se întrebe de ce mai avem, până la urmă, încredere în vaccin ca măsură de protecție. Cum îi mai convingem pe restul să se vaccineze? Este greu de înțeles ce consecințe ar fi dacă un concert începe la ora 22 și se termină la începutul celei de a doua zi (nu în aceeași zi, cum s-a stabilit regula acum). Aici dialogul rezolvă semnele de întrebare!

Înțeleg că am avea niște limitări logistice – nu avem siguranța că ar fi real certificatul de vaccinare prezentat de participanții la concerte. Același pericol ar fi și la piesele de teatru. Să nu avem preconcepții. Dacă statul nu a găsit soluția tehnică pentru accesul controlat, am încredere că organizatorii de concerte pot oferi soluții.

Violeta Alexandru: Mai este un lucru care mă preocupă.

În industria concertelor se lucrează cu oameni calificați, o bună parte plecați deja din branșă, reprofilați ca să poată supraviețui. Nu pot fi înlocuiți peste noapte, chiar să vrea cineva, cu noi angajați fără specializare. Dacă acestor oameni nu li se dă de muncă, vor pleca din industrie. Și iarăși va dura până ne revenim și aici.

Industria concertelor nu poate reîncepe activitatea bătând din palme pentru că implică un lanț de măsuri de organizare care trebuie demarat din vreme, în condiții predictibile. Astăzi nu îi mai poți cere să se apuce de organizat un eveniment și să se trezească cu o zi înainte că nu a crescut rata de vaccinare la nivel național (un lucru care nu li se poate imputa lor) și, prin urmare, nu se mai ține evenimentul. Văd în Elveția, de pildă, că Guvernul își pune problema să ofere asistență financiară organizatorilor pentru situația în care li s-ar cere, din scurt, anularea evenimentelor.

Acești oameni deja au trecut printr-un șoc anul trecut când a apărut pandemia și s-a oprit totul. Îi cunosc pe o parte pentru că au apelat, anul trecut, pe cont propriu, la măsura de sprijin pentru independenți/PFA-uri. Măsura nu a rezolvat problema de fond dar a fost o soluție pe care am pus-o în practică rapid pentru că nu mai aveau oamenii nicio sursă de venit. De aceea, înțeleg acum de ce, în lipsa unor măsuri de sprijin mai consistente, cer să fie lăsați să muncească în condiții de siguranță.

Nu sunt deținătoarea adevărului absolut, sunt și convinsă că nu am toate datele. Dar simt că am greșit aici. Și nu am o problemă să recunosc”, scrie Violeta Alexandru pe Facebook.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments