[ad_1]
Anul 2022 a fost unul fără precedent pentru OMV, după cum recunoaște chiar directorul general al OMV Petrom. Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2022 un profit net de 10,3 miliarde lei, cu 260% mai mare comparativ cu cel din anul anterior, conform rezultatelor financiare neauditate transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.
”Anul 2022 a fost unul fără precedent pentru industria energetică, cu dificultăţi în ceea priveşte aprovizionarea cu produse energetice, preţuri internaţionale record şi volatilitate fiscală. Rezultatele noastre reflectă acest mediu de piaţă şi performanţa operaţională: diversificarea surselor de energie, continuitatea aprovizionării, producţie record de electricitate” a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom, conform Agerpres, asta chiar dacă OMV Petrom, în refuzul de a plăti taxa de solidaritate României spunea că are ”sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”.
Din profit, OMV reinvestește 60%, conform sursei citate, dublând investițiile prin Neptun Deep: ”Ne vom concentra să aducem proiectul mai aproape de decizia finală de investiţie, planificată pentru jumătatea anului 2023″.
Creșteri pe toate segmentele
La nivelul grupului, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 12,2 miliarde lei, cu contribuţii în creştere de la toate segmentele de activitate, „reflectând contextul de piaţă fără precedent al preţurilor crescute şi volatile ale mărfurilor”, iar investiţiile au crescut cu 26%, la aproape 3,6 miliarde lei, se menţionează în comunicatul OMV Petrom.
În sectorul de Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 5,4 miliarde lei (1,8 miliarde în 2021), determinat, în principal, de preţurile mai mari ale ţiţeiului şi gazelor naturale şi de cursul valutar favorabil (dolar mai puternic faţă de leu), parţial contrabalansate de impozitarea mai mare în explorare şi producţie şi de volumele mai mici de vânzări.
Producţia a scăzut cu 7,9%, la 43,5 milioane barili echivalent petrol, din cauza vânzărilor de active de producţie din Kazahstan, a transferului de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum şi a declinului natural din zăcămintele principale, parţial contrabalansate de contribuţia din lucrările de reparaţii capitale şi sonde noi. Costul de producţie a crescut uşor, la 13 dolari/bep, în principal din cauza scăderii producţiei disponibile pentru vânzare şi a cheltuielilor crescute, parţial contrabalansate de cursul de schimb favorabil şi de impactul pozitiv din T2/22 al unui element de natură nerecurentă în legătură cu un control fiscal.
Pe partea de Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale s-a ridicat la 4 miliarde lei (2 miliarde lei în 2021), ca urmare a marjei de rafinare îmbunătăţite şi a creşterii cererii de carburanţi. Rata de utilizare a rafinăriei de 95%, comparativ cu 97% in 2021, a reflectat oprirea planificată din aprilie 2022. Volumele vânzărilor cu amănuntul la nivel de Grup au fost mai mari cu 3%, fiind susţinute în principal de creşterea robustă a cererii pe tot parcursul anului, cu excepţia trimestrului al treilea.
În sectorul de Gaze şi Energie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 2,9 miliarde lei (0,8 miliarde lei în 2021), reflectând performanţa excelentă atât a segmentului de gaze naturale, cât şi a celui de energie electrică, rezultat afectat, însă, de cadrul fiscal şi de reglementare, subliniază reprezentanţii companiei. Volumele de vânzări de gaze naturale au totalizat 46,1 TWh, fiind cu 6% mai mici, ca urmare a unui context de piaţă volatil, dar producţie netă de energie electrică a înregistrat nivelul record de 5 TWh (4,8 TWh în 2021), reprezentând 9% din mixul de producţie al României.
[ad_2]