[ad_1]
Locuri de vizitat în apropierea judeţului Iaşi. Chiar dacă ziua de 15 august este declarată prin lege zi nelucrătoare, anul acesta fiindcă pică într-o sâmbătă, este o zi normală de weekend. Cu toate că bugetarii nu se pot bucura de o minivacanţă, ieşenii care vor să evadeze din aglomeraţia oraşului pot merge de Sfânta Maria în apropierea judeţului Iaşi, unde pot vizita numeroase locuri.
Locuri de vizitat în apropierea judeţului Iaşi
Ieşenii care vor să evadeze în acest weekend din aglomeraţia oraşului au la dispoziţie mai multe opţiuni în apropierea judeţului. Chiar dacă judeţul Iaşi nu dispune de relief muntos, acesta fiind foarte căutat de către turiştii de weekend, variante sunt în apropierea judeţului, Neamţ şi Suceava fiind două dintre judeţele învecinate care se pot lăuda cu numeroase staţiuni montane. Şi turiştii ieşeni care vor să meargă la mare un weekend, au la dispoziţie o variantă în apropiere. Aşa cum aţi bănuit, nu este vorba despre litoralul românesc de la Marea Neagră, ci vorbim aici de “Marea din nordul Moldovei”, respectiv lacul de acumulare Stânca-Costești, aflat la graniţa cu Republica Moldova.
Neamţ, judeţul care se identifică cu Muntele Ceahlău
Putem afirma cu tărie că Nordul Moldovei este una dintre cele mai frumoase zone din ţară, iar pentru a vizita această zonă nu este necesar un concediu prelungit. Ca să vizitezi această zonă încărcată de farmec autentic românesc, acum de Sfânta Maria este momentul potrivit. Aşadar este locul perfect pentru o evadare în natură, locul perfect pentru a ne încărca bateriile într-un weekend.
Neamţ este un judeţ din regiunea nord-estică a Moldovei, la limita dintre Carpaţii Orientali şi Podişul Moldovenesc. În rândurile turiştilor este cunoscut mai ales pentru frumuseţea Muntelui Ceahlău, cu vârful său Toaca, pentru frumosul lac de acumulare Izvorul Muntelui de pe răul Bistriţa şi pentru numeroasele lăcaşuri de cult şi care se găsesc pe întreg teritoriul judeţului. Chiar dacă vârful Toaca este al doilea cel mai mare din Munţii Ceahlău după Ocolaşul Mare, având o înălţime de 1904 metri, acesta reprezintă principala atracţie datorită formei sale piramidale. Principalele trasee montane alese de cei care vizitează această zonă au ca punct de reper Vârful Toaca. Tot masivul Toaca găzduieşte staţia meteorologică cu acelaşi nume. Aici poţi ajunge prin urcarea unei scări, scara ce a fost renovată de autorităţile judeţene nemţene în urca cu doi ani.
Durău, cea mai cunoscută staţiunea din Neamţ
Cea mai cunoscută şi vizitată staţiune din judeţul Neamţ este staţiunea Durău. Aceasta aparţine administrativ de comună Ceahlău şi se găseşte la o altitudine de 800 de metri. De asemenea lacul Izvorul Muntelui se găseşte la o distanţă de doar 9 kilometri de staţiune. Singura cale de acces este cea rutieră şi face legătura între între Bicaz – Izvoru Muntelui – Durău – Ceahlău – Bistricioara. Staţiune Durau este perfectă pentru o ieşire indiferent de anotimp. Pe timp de iarnă aici există pârtia de schi Poiana Soarelui, ideală pentru săniuş şi schi, atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi. Există şi teleschi pe această pârtie, care urcă pe o distanţă de 350 de metri.
Însă anotimpul călduros este cel care oferă tuturor posibilităţi diverse de relaxare. Fiind o staţiune cu clima specific montana, este locul perfect pentru turiştii care vor să se vindece de diverse afecţiuni pulmonare şi nu numai. Durău este locul perfect şi pentru amatorii de trasee montane, foarte multe trasee având punct de plecare fix de aici. Ca şi capăt de linie pentru majoritatea traseelor sunt vârfurile Ocolaşul Mare şi Vârful Toaca.
Un obiectiv turistic ce poate fi admirat pe unul dintre trasee este Cascada Duruitoarea, una dintre cele mai cunoscute cascade din Moldova, cu un zgomot asurzitor.
Un alt obiectiv turistic situat în apropiere este Rezervaţia naturală de zimbri Ceahlău, situată pe valea Bistriţei.
Judeţul Neamţ este de asemenea un judeţ unde se poate face turismul ecumenic. Numeroase biserici şi mănăstiri puteţi găsi aici. Dintre cele mai cunoscute amintim: Secu, Neamţ, Văratec şi Agapia.
Ca şi modalităţi de cazare, acestea sunt diverse. În staţiune există mai multe hoteluri, pensiuni şi cabane turistice pe toate gusturile.
Suceava, locul unde te poţi bucura de frumuseţile Bucovinei
Judeţul, aşezat chiar în nordul ţării, la graniţa cu Ucraina, este sinonim cu regiunea istorică Bucovina. Suceava este unul dintre cele mai căutate judeţe din România pentru amatorii de vacanţe. Astfel, mai ales pentru ieşeni, este locul perfect pentru o scurtă evadare în natură. Posibilităţile de recreere de aici sunt multimple. De la falnicii masivi montani că Ineu, cel mai înalt vârf de origine vulcanică din Munţii Carpaţi, 2279 metri, Pietrosul Rodnei, Giumalau sau arhicunoscutul Rarău, şi până la cunoscutele mănăstiri din zona Bucovinei, judeţul Suceava este locul perfect pentru o vacanţă de neuitat.
Una dintre cele mai vizitate staţiuni din judeţul Suceava este Vatra Dornei. Denumită şi „Perla Bucovinei”, aceasta staţiune este cunoscută încă din secolul al XIX-lea că staţiune balneară şi pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Staţiunea Vatra Dornei se găseşte în inima Carpaţilor Orientali, mai exact în Depresiunea Dornelor. Chiar dacă nu este la o distanţă relativ mică facă de municipiul Iaşi, cei 227 de kilometri care ne despart de staţiune pot fi făcuţi în aproximativ 3 ore. Este aşadar, şi aceasta, o staţiune foarte accesibilă pentru cei care vor o scurtă vacanţă aproape de casă. Vatra Dornei este conectată şi la sistemul de căi ferate romane prin magistrala feroviară Suceava – Vama – Floreni – Ilva Mică. În fiecare iarnă, reprezentatntii CFR pun la dispoziţia turiştilor cunoscutele „trenuri ale zăpezii”.
În fiecare an, frumuseţea peisajului montan, aerul ozonat dar şi climatoterapia de aici atrag zeci de mii de turişti. Din Vatră Dornei se pleacă pe diferite trasee montane pe masivele Giumalau, Rarău, Suhard şi Călimani.
Pentru ieşenii care vor să practice turismul ecumenic de Sfânta Maria, judeţul Suceava este unul destul de ofertant. Aici, găsim celebrele mănăstiri din Bucovina. Vechimea lor cât şi arhitectura deosebită atrag în fiecare an mii de turişti din ţară şi străinătate, acestea fiind pe bună dreptate unele dintre cele mai căutate destinaţii turistice din Moldova. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt: Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ, Humor, Arbore, etc.
Locuri de vizitat în apropierea judeţului Iaşi. “Marea din nordul Moldovei”, o alternativă la litoralul românesc de la Marea Neagră
În nordul României, în judeţul Botoşani, la Stânca-Costesti, este un loc pe care puţini îl cunosc. Este vorba despre Lacul de acumulare Stănca-Costești. Denumit generic “Marea din nordul Moldovei”, lacul este locul perfect unde ieşenii pot înlocui litoralul de la Marea Neagră.
Aici se poate face plajă pe nisip auriu şi fin, că la mare, la umbreluţa din stuf sau pe şezlong, dar şi baie în apă de un albastru siniliu. La Stânca-Costești locul aduce atât cu Vama Veche, cât şi cu staţiunea Costineşti, fiind oricând o alternativă bună şi ieftină pentru cei care nu pot ajunge pe adevăratul litoral de la Marea Neagră.
Pentru ieşenii care îşi doresc să viziteze acest loc unic de Sfânta Maria trebuie să ştie că la Stânca-Costești pot găsi al doilea cel mai mare lac de acumulare de pe teritoriul ţării, un peisaj diversificat care cuprinde întinderi de ape, dealuri, micro peisaje asemănătoare cu cele din Delta Dunării, răul Prut, ecluze, plaje dar şi păsări, peşti şi o construcţie specială făcută de regimul comunist.
[ad_2]