sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăNationalLudovic Orban spune că Rareș Bogdan este „unul dintre cei mai gălăgioşi...

Ludovic Orban spune că Rareș Bogdan este „unul dintre cei mai gălăgioşi producători de gogomănii din conducerea PNL”

[ad_1]

Liderul Forţa Dreptei Ludovic Orban, fost preşedinte PNL, răspunde invitaţiei de coagulare a dreptei lansată de prim-vicepreşedintele liberal Rareş Bogdan, declarând că a fost şocat să vadă cum „unul dintre cei mai gălăgioşi producători de gogomănii din conducerea PNL” are tupeul să facă apel la cei din Forţa Dreptei şi din alte formaţiuni ale opoziţiei reale, de dreapta, să se bulucească cu toţi la porţile sediului PNL pentru a se înscrie „în troaca vasalului nedemn al ciumei roşii”.

„Am crezut că liderii PNL au ajuns la o culme a nesimţirii pe care nu mai au cum să o depăşească. M-am înşelat. Nu există limită pentru nesimţirea epigonilor care au confiscat PNL. Am fost şocat să văd cum ieri unul dintre cei mai gălăgioşi producători de gogomănii din conducerea PNL are tupeul să facă apel la noi, cei din Forţa Dreptei şi din alte formaţiuni ale opoziţiei reale, de dreapta, să ne bulucim cu toţi la porţile sediului PNL ca să ne înscriem în troaca vasalului nedemn al ciumei roşii”, scrie Orban pe Facebook.

Ludovic Orban: „Înscrieţi-vă voi în PSD, pentru că acolo este locul vostru”

El le recomandă foştilor săi colegi de partid să se înscrie în PSD, considerând că acolo este locul lor.

„Am un răspuns simplu pentru ei: înscrieţi-vă voi în PSD, pentru că acolo este locul vostru. Nu mai aveţi cum să îi mai reprezentaţi pe oamenii pe care i-aţi trădat prin readucerea la putere a psd şi prin susţinerea tuturor măsurilor antiliberale şi antidemocratice iniţiate de PSD. În construcţia unei alternative morale, serioase la guvernarea PSD nu are loc un partid care este complicele PSD”, precizează fostul lider liberal.

Rareş Bogdan a anunţat luni că fuziunea liberalilor cu ALDE este în linie dreaptă

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunţat luni că fuziunea liberalilor cu ALDE este în linie dreaptă şi i-a invitat pe „toţi cei care simt liberal” să se alăture proiectului liberal, în perioada următoare, indiferent că sunt de la Forţa Dreptei, USR, REPER sau PMP.

„Fuziunea cu ALDE este în linie dreaptă. PNL practic strânge în acest moment rândurile Dreptei române şi îi aşteptăm pe toţi cei care simt liberal, care cred în politicile liberale, în economia de piaţă, în democraţia reprezentativă să se alăture proiectului liberal în următoare perioadă, indiferent de partid, fie că sunt în Forţa Dreptei, în USR, în REPER, în PMP, oriunde şi consideră că vor să participe la ceea ce înseamnă România viitorului şi cred că PNL este soluţia. Este doar un început această fuziune cu ALDE”, a afirmat Rareş Bogdan, după şedinţele BEX şi BPN ale PNL

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments