joi, mai 2, 2024
AcasăActualitateMărturia mamei al cărei bebeluș prematur ar fi fost aruncat de medicul...

Mărturia mamei al cărei bebeluș prematur ar fi fost aruncat de medicul care ar fi trebuit să-l salveze

[ad_1]

Apar noi detalii tulburătoare despre cazul ginecologului de la Maternitatea Polizu urmărit penal pentru tentativă de omor calificat. Potrivit anchetatorilor, în 2019, medicul Florian Robe a declarat mort un bebeluș născut prematur, care era în viață.

După ce tatăl fetiței născute prematur a povestit trauma prin care a trecut familia sa, mama copilului relatează la rândul său cum medicul Robe a declarat nașterea drept avort spontan și i-ar fi înștiințat pe părinți că fetița nu a supraviețuit.

Declarațiile mamei fetiței născute prematur

Marina Pletoiu, mama fetiței născute prematur în aprilie 2019, a declarat că, după ce a născut, medicul Florian Robe le-a spus părinților că fetița nu a supraviețuit și i-a încurajat „că sunt tineri și că vor mai putea face copii”.

Mai mult, a pus-o pe femeie să semneze un certificat de constatare a decesului copilului. A doua zi, medicul le-a zis că fetița a dat semne că vrea să trăiască, iar tot personalul medical a încercat, în acea perioadă, să le transmită părinților că fetița a înviat peste noapte, în săptămâna Paștelui, relatează Euronews.ro.

Femeia a plecat cu copilul acasă, și după câteva luni, în septembrie 2019, la botezul ei, mama a aflat mai multe detalii de la nașa copilului, nimeni alta decât asistenta de la Polizu care a găsit copilul pe o tavă. În acea noapte, după ce a declarat copilul decedat, medicul ar fi trimis de trei ori copilul spre incinerare, însă cei de acolo au refuzat, pe motiv că fetița avea semne vitale.

Mama a spus că a acceptat situația ca atare și nu a mai interesat-o decât că e cu copilul, că se poate concentra pe creșterea ei. Părinții și-au făcut curaj să facă plângere în ianuarie 2022, după ce au mai auzit de situații asemănătoare și au hotărât că ar putea fi un exemplu.

Pusă într-o cutie cu capac și aruncată într-un sac

După naștere, fetița a fost pusă într-o cutie cu capac și aruncată într-un sac. 12 ore mai târziu, ea a fost găsită încă în viață de o asistentă care a anunțat un medic. A și filmat copilașul aflat în cutie, așa că procurorii au la dosar și dovezi video. Medicul susține că a crezut că fetița era moartă, deși mărturiile strânse de anchetatori îl contrazic, relatează Știrile ProTV.

Imaginile au fost filmate în 2019 de o asistentă a Maternității Polizu. Femeii i s-a spus să le predea medicilor legiști trupul unui făt. Șocată, a văzut că fetița fusese înghesuită într-o cutie și pusă într-un sac. Certificatul ei de deces fusese deja semnat și de mama ei.

Totul s-a întâmplat în săptămână Paștelui. Mama a fost trimisă de la Pitești la Maternitatea Polizu, cu risc de avort. De gardă era medicul ginecolog Florian Robe, care a dus-o într-o sală de tratamente, nu una de nașteri. Conform protocoalelor, asta ar fi procedura în cazul unui avort.

Medicul i-a spus asistentei: „Adu-l la mine să-i tai din buric, ca să moară”

Acolo a venit pe lume fetița, dar medicul i-a spus mamei imediat după naștere că nu are semne vitale. 12 ore mai târziu însă, copila a fost găsită în viață, în sac. Atunci când colegii săi au început lupta pentru salvarea ei, medicul a fost nevoit să revină la mamă și să-i spună că fetiță trăiește.

„Toată lumea m-a făcut să cred că, peste noapte, copilul a înviat, că este o minune. În dimineața aceea, de 25 (aprilie 2019, n.r.), la 09.30, a venit doctorul și m-a luat așa, cumva, de gât și m-a pus să mă așez pe pat. Era conștient că pot avea un șoc și mi-a spus: „Copilul dă semne că vrea să trăiască”, a spus mama copilului.

După șocul inițial, au urmat cinci luni de coșmar în care copila a stat la incubator. Abia după aceea mama a aflat adevărul de la asistenta care găsise copila în cutie.

„Nu a vrut să-mi spună, dar nu putea trăi cu minciuna aceasta, să zic așa. Mi-a povestit că în dimineața de 25 aprilie, intrând de servici a mers în camera în care ele strâng acolo gunoaie, să meargă să ia gunoaiele să le arunce. Într-o caserolă a zis că ar fi auzit un foșnet. A luat capacul de la caserola aceea, deja sacul se mișca, a deschis sacul, deja fetița a început să plângă când ea a deschis sacul și, vă dați seama, că a rămas uimită. A sunat pe doctorul Robe, i-a spus că este un copil care plânge într-un sac. Acesta, fără scrupule, îi spune: „Adu-l la mine să-i tai din buric, ca să moară”, a relatat Marina Pletoiu.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments