duminică, decembrie 22, 2024
AcasăTurismPrimul muzeu submarin, o epavă antică, inaugurat de Grecia

Primul muzeu submarin, o epavă antică, inaugurat de Grecia

[ad_1]

Primul muzeu submarin a fost inaugurat sâmbătă de către autorităţile greceşti. Mai exact acesta este epava unei nave care a transportat mii de amfore şi care s-a scufundat în secolul al V-lea i. Hr în Marea Egee. Muzeul submarin va fi deschis amatorilor de scufundări din 3 august până la 3 octombrie.

Grecia a inaugurat sâmbătă primul său muzeu submarin, epava unei nave care a transportat mii de amfore şi care s-a scufundat în secolul al V-lea i. Hr. în Marea Egee. În momentul scufundării o adevărată comoară a rămas pe fundul mării. Pasionații de scufundări vor fi autorizaţi de acum să o exploreze. Muzeul poate fi explorat timp de două luni. Mai exact vorbim de astăzi 3 august şi până în dată de 3 octombrie.

Primul muzeu submarin, o epavă antică, inaugurat de Grecia

La ceremonia de deschidere a muzeului, desfăşurată sâmbătă la bordul unui vas şi sub apă, a asistat şi
Ministrul grec al Culturii, Lina Mendoni. Întreaga festivitate de inaugurare a fost posibilă prin prezenta scafandrilor profesionişti.

Situl, aflat în apropiere de insula Peristera, în largul insulei Alonissos, va fi deschis amatorilor de scufundări începând de astăzi 3 august până la 3 octombrie. Autorităţile au anunţat că turiştii care nu practică scufundări vor putea vizita muzeul virtual, de la un centru de informaţie situat în Alonissos.

„Aceasta epavă se afla la o adâncime de 21-28 de metri de coastele insulei Peristera şi conţine între 3.000 şi 4.000 de amfore“, a declarat pentru postul Skai TV Maria Agalou, preşedintele Consiliului municipal din Alonissos.

Nava comercială care transporta mii de amfore cu vin s-ar fi scufundat în anul 425 înainte de Hristos

Această mare navă comercială care transporta mii de amfore cu vin s-ar fi scufundat către anul 425 înainte de Hristos din cauza intemperiilor din timpul unei traversări între Halkidiki, în nordul Greciei, şi insula Skopelos, a spus la postul de televiziune Ert Pari Kalamara, directoarea departamentului de antichităţi submarine.

După două mii de ani în care au stat pe fundul Mării Egee, amforele, mare parte fiind intacte, aveau să iasă la iveală. Cel care să se bucure de descoperire este un pescar, în 1985 el făcând marea descoperire din Marea Egee.

„Oferim umanităţii Partenonul naufragiilor“, a declarat Kostas Agorastos, guvernatorul Tesaliei, regiunea unde este situată insula Alonissos, potrivit Skai TV.

Autorităţile greceşti spera să ofere acces turiştilor care practică scufundări alte patru situri vechi de epave.

Primul muzeu submarin. Reguli noi pentru turiştii care merg în Grecia

Reguli noi pentru turiştii care merg în Grecia. Guvernul grec a anunţat măsuri mai dure pentru această vară. Pentru prevenirea răspândirii COVID-19, autorităţile elene au decis că pe lângă formularul de acces şi testul COVID negativ, turiştii să aibă în vedere care sunt regulile impuse de autorităţi.

Turiştii care se îndrepta spre Grecia şi aleg să folosească punctul de frontiera de la Kulata – Promachonas, trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19.

Turiştii care merg în Grecia trebuie să ştie că pe plajele private sau amenajate se acceptă un număr de cel mult 40 de persoane pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. O distanţă minimă de 4 metri trebuie păstrată între şezlonguri. O umbrelă închiriată nu poate fi folosită la mai mult de 2 şezlonguri, regulă nu se aplică însă famililor care au copii. Turistul este obligat să aşeze un prosop pe şezlong iar angajaţii plajelor private şi a teraselor sunt obligaţi să dezinfecteze şezlongurile şi scaunele după fiecare folosire.

Dacă mergeţi la o terasă în Grecia, legea spune că fiecare client trebuie să aibă un spaţiu de cel puţin un metru pătrat. Dacă masa se afla în spaţiu închis, distata creşte la 2,2 metri. La o masă pot sta maxim 6 persoane iar excepţii se fac pentru familile care au copii mici. Angajaţii sunt obligaţi să poarte masca iar clienţilor le este doar recomandat.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments