duminică, decembrie 22, 2024
AcasăTurismProgram Transalpina 2020. Care sunt restricţiile de circulaţie

Program Transalpina 2020. Care sunt restricţiile de circulaţie

[ad_1]

Program Transalpina 2020. Anul acesta circulaţia pe Transalpina a fost reluată la sfârşitul lunii mai, mai exact sâmbătă, 23 mai. Circulaţia este permisă în intervalul orar 8.00-20.00. Chiar şi aşa, sunt mai multe restricţii de circulaţie.

Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu anunţă la sfârşitul lunii mai 2020 că, începând de sâmbătă 23 mai, de la ora 8.00, circulaţia pe pe Transalpina va fi deschisă. Chiar dacă vestea a fost primită cu bucurie de către împătimiţii de călătorii, circulaţia se va desfăşura cu unele restricţii.

„Începând cu data de 23.05.2020, ora 8⁰⁰ se reia circulaţia pe DN 67C, între km 34+800-59+800, între localităţile Rânca şi Obârşia Lotrului. Circulaţia este permisă numai în intervalul orar 8⁰⁰-20⁰⁰ şi se va desfăşura cu următoarele restricţii:

Masa maximă autorizată
Viteză maximă 30 km/h”, potrivit CNAIR.

Iniţial, deschiderea şoselei Transalpina era programată pentru dată de 1 iunie.

În fiecare an, autorităţile fac eforturi pentru a deschide circulaţia pe Transalpina. Ca şi în ceilalţi ani, drumarii au muncit la deszăpezirea şoselei, pentru că troienele ajungeau şi la 5 metri. Circulaţia a fost reluată cu mai multe restricţii pentru şoferi, însă. Conform comunicatului de mai sus, şoseaua poate fi tranzitata doar pe timpul zilei, de autovehicule de până la 7,5 tone, iar viteza maximă este de 30 de kilometri pe oră. Transalpina atinge cel mai înalt punct la 2.145 de metri şi atrage, în fiecare an, peste o sută de mii de turişti din întreaga lume.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că decizia deschiderii circulaţiei a fost luată în urma verificării stării drumul de către o comisie mixtă formată din reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, Secţiilor de Drumuri Naţionale Târgu Jiu şi Vâlcea, Politiilor Judeţene Gorj şi Vâlcea.

Pe ce dată se închide programul pe Transalpina în 2020

Nu putem spune cu exactitate până când se va putea circula pe Transalpina. În fiecare an, circulaţia pe Transalpina se desfăşoară timp de cinci luni. Vorbim aşadar din luna iunie până în luna octombrie. Însă în funcţie de condiţiile meteo, CNAIR poate restricţiona sau prelungi termenul de închidere a circulaţiei.

Spre exemplu, anul trecut, circulaţia pe Transalpina a fost restricţionată chiar la sfârşitul lunii octombrie, mai exact pe 29.

”În perioada 29.10.2019, ora 17:00 – 01.06.2020, ora 8:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Transalpina (DN 67C) între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 – km59+800) pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a prognozei meteo din următoarea perioadă”, a transmis, luni, CNAIR.

Când se redeschide circulaţia pe Transalpina în 2021

Ca în fiecare an, circulaţia pe Transalpina se deschide, conform autorităţilor, în dată de 1 iunie. Aşadar, dacă condiţiile meteo vor permite, în 2021 circulaţia pe Transalpina va fi redeschisa pe 1 iunie. Însă pot fi şi cazuri excepţie, cel mai cunoscut fiind cel de anul acesta. Pentru că în 2020 vremea a ţinut cu noi, clima caldă şi absenţa precipitaţiilor abundente din această iarnă fiind factori decisivi, circulaţia pe DN 67C a fost deschisă pe 23 mai. Deci, nu putem decât spera ca şi în 2021 vremea să permită ca circulaţia pe Transalpina să fie deschisă mai devreme de 1 iunie.

Program Transalpina 2020. Transalpina, cel mai înalt drum din România

Transalpina (DN 67C) este un drum naţional din Munţii Parâng, în Carpaţii Meridionali. Este cea mai înaltă şosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între oraşele Novaci din judeţul Gorj şi Sebeş din judeţul Alba. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii.

Transalpina străbate patru judeţe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munţii Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porţiune de aproximativ 20 de km, în judeţul Vâlcea, unde se prezintă ca o „şosea de creastă”, trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpuşă (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) şi Muntinu (2.062 m).

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments