[ad_1]
Hai să vedem cum se prepară celebra reţetă de colivă din Bucovina. Vorbim despre un aliment funerar, care se face pe parcursul a două zile. Simbolizează învierea în tradiţia creştină şi se prepară pentru a fi binecuvântată la biserică de Moşii de Toamnă şi nu numai, iar apoi împărţită celor prezenţi.
Arpacaşul, potrivit rânduielii, se spală în 9 ape. Ele semnifică, de fapt, cele 9 cete îngereşti, cele 9 trepte cereşti şi cele 9 trepte ale mântuirii. Iar ca să fiarbă corect, trebuie folosit un vas din tuci.
Reţetă de colivă ca în Bucovina
Iată de ce ingrediente ai nevoie ca să prepari o rețetă de colivă ca în Bucovina pentru Moşii de toamnă şi nu numai. Mai jos găseşti modul de preparare, sfaturi şi trucuri pentru o colivă bună, dar şi câteva cuvinte despre semnificaţia ei.
Ingrediente:
- 1 kg arpacaş (sau grâu)
- 3 litri apă rece
- puţină sare
- coaja rasă de la o lămâie
- coaja rasă de la o portocală
- 3 plicuri zahăr vanilat
- 600 gr zahăr tos
- 2 sticluţe esență de rom
- 200 gr stafide aurii (cele brune aproape că se înnegresc)
- 600 gr nucă măcinată
Pentru decor:
- nucă de cocos
- bombonele colorate
- cacao sau pătrățele de ciocolată (pentru cruce)
Mod de preparare:
Arpacaşul se spală în 9 ape, conform tradiţiei. E gata de spălat când ultima apă rămâne limpede. Se pune la scurs într-o strecurătoare mai mare. Se pun 3 litri de apă într-o oală de vreo 5 litri. Raportul e de 3 litri de apă la 1 kg de arpacaş. Se adaugă şi sarea. Se lasă oala la foc mediu spre mare, fără capac. Din momentul în care începe să fiarbă, se dă focul înspre mic şi se amestecă în mod constant în oală. Dacă se formează spumă la suprafaţă, e indicat să o iei.
Arpacaşul fierbe mult mai repede decât grâul. Gustă-l din când în când. Când vezi că e fiert, dar boabele sunt întregi, ia-l de pe foc şi pune capac la ceaun. Lasă-l să se răcească până a doua zi dimineaţă.
A doua zi ia capacul şi îndepărtează stratul întărit de deasupra. Pune arpacaşul fiert într-un lighean mare, împreună cu zahărul, esența de rom şi coaja de lămâie şi portocală. La final se amestecă cu stafide şi nucă. Nu e greu, nu-i așa, să faci o rețetă de colivă ca în Bucovina?
Cum se montează coliva?
Arpacaşul fiert se pune într-o tavă mare. I se dă forma dorită, apoi se decorează după preferinţe. Important este ca deasupra, cu ajutorul unei machete, să se facă cruce (din cacao, zahăr, pătrățele de ciocolată etc.). Pe laterală poţi decora cu mici cercuri de cacao. Pentru aceasta trebuie să cufunzi un pahar cu gura umedă în cacao, apoi să-l atingi de colivă. La final pune bombonele colorate şi presară nucă de cocos din belşug. Așa poate fi o rețetă de colivă ca în Bucovina.
Sfaturi pentru reţetă de colivă ca în Bucovina
Iată ce mai trebuie ţinut minte când pregăteşti colivă:
- nu pune zahărul la fiert, ci a doua zi. Astfel, nu se prinde de fundul oalei şi nici nu se lichefiază, iar apoi să fii nevoit să-l fierbi mult, ca să scadă;
- până când nu începe arpacaşul să fiarbă, nu se amesteca în vas, ci doar mișcă-l din stânga în dreapta. Astfel nu se vor lipi boabele de vas;
- cum îţi dai seama că boabele sunt fierte? Simplu: când nu mai este apă la suprafaţă, testează câteva boabe. Dacă boabele sunt expandate, „înflorite” adică, înseamnă că sunt fierte. Dacă mai trebuie lăsate puţin pe foc, adaugă în vas apă călduţă;
- dacă vrei să pui zahăr în arpacaş când fierbe, adaugă-l când apa a scăzut. Amestecă apoi continuu, iar în maxim 10 minute ia vasul de pe foc;
- dacă ţi se pare că arpacaşul e prea moale a doua zi, pune în el nişte pesmet sau nişte biscuiţi trecuţi prin maşina de tocat.
Ce semnificaţie are coliva la înmormântare
În toate zilele când se face pomenirea morţilor, coliva este elementul principal. Ea trebuie dusă la biserică împreună cu o sticlă de vin roşu dulce. A fost introdusă în tradiţia bisericească după minunea Sfântului Teodor Tiron. Împăratul Iulian Apostatul, vrând să-i batjocurească pe creştini, i-a ordonat guvernatorului Constantinopolului să stropească alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână din Postul Paştelui.
Sfântul Teodor însă i-a apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului şi i-a transmis să le spună creştinilor să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert şi îndulcit cu miere de albine. Aşadar, la început, coliva a fost strict pentru hrană. Mai apoi a fost introdusă în tradiţia Bisericii la înmormântări şi parastase.
În concluzie, coliva semnifică trupul decedatului, pentru că principala hrană a noastră o reprezintă grâul.
Iată cum prepară Gina Bradea rețeta tradițională moldovenească din grâu fiert cu zahăr și nucă:
[ad_2]