vineri, mai 17, 2024
AcasăCulinarReţete de lichior de trandafiri de casă – Sfaturi pentru preparare

Reţete de lichior de trandafiri de casă – Sfaturi pentru preparare

[ad_1]

Parfumat, dulce şi extrem de fân. Vorbim despre ceva de sezon. Ai auzit vreodată de lichior preparat din trandafir? Este foarte dulce, aromat şi delicios. Învaţă din acest material reţete de lichior de trandafiri de casă. Astfel, data viitoare când vei avea musafiri, îi vei putea servi cu ceva făcut chiar de tine.

Reţetele nu sunt complicate deloc. Ai însă nevoie de timp şi răbdare. Acestea sunt lucrurile cele mai importante. Unii îi spun trandafirata, alţii îi zic lichior de casă. Din aceste flori minunate se pot prepara şi: dulceaţă, şerbet, sirop. Nu ştii ce tip de alcool să foloseşti, cât să laşi florile la macerat? Nu-i nimic. Află totul de mai jos. Inspiră-te din aceste reţete de lichior de trandafiri de casă.

Reţetă cu votcă de calitate

Cu numai 4 ingrediente faci ceva foarte bun.

Ingrediente:

  • 300 gr petale de trandafir
  • 150 gr zahăr
  • zeamă stoarsă de la o lămâie
  • 500 ml votcă de calitate

Mod de preparare:

Pune petalele într-un borcan. Stropeşte-le cu zeama de lămâie şi frământă-le bine. Datorită lămâii, îşi vor păstra culoarea mai vie, nu vor oxida. Adaugă apoi zahărul şi frământă iarăşi. Acoperă vasul şi du-l în cămară, la întuneric. În fiecare zi amesteca în borcan, pentru ca zahărul să se dizolve.
După 7 zile incorporează votca şi amesteca bine. Du înapoi în cămară. După 3 săptămâni strecoară lichidul şi gustă-l. Dacă mai trebuie, mai adaugă puţin zahăr. Dacă e potrivit de gust, pune-l în sticle şi depozitează-l în cămară. Ca să arate cât mai frumos, etichetează sticlele și leagă-le câte o fundiță.

Reţetă de lichior de trandafiri cu ţuică

Este inedit să pui clasica ţuică în lichior, dar te asigur că obţii ceva bun. Dacă nu ai țuică, este bine să folosești pălincă de casă.

Ingrediente:

  • 300 gr petale de trandafiri
  • 2 căni 1/2 ţuică de casă
  • 1 cană de apă
  • 1 lingură coriandru
  • 2 căni 1/2 zahăr

Mod de preparare:

Pune la fiert apa cu zahărul. În momentul în care dau în clocot adauga petalele şi coriandrul. Lasă să fiarbă în jur de 5 minute. Acoperă vasul apoi şi ia-l de pe foc. Lasă-l la răcit. În momentul în care s-a răcit complet, strecoară şi adăugă ţuica peste lichid. Pune totul într-un borcan, du în cămară, unde e răcoare şi întuneric. După circa 14 zile strecoară încă o dată şi transfera lichiorul în sticle cu capac.

Reguli pentru lichior de casă cu gust foarte bun

Ţine cont şi de următoarele lucruri:

  • trandafirii trebuie să fie parfumaţi. Nu orice trandafir se pretează ideii de a face din el dulceaţă ori lichior. Ideal este să plantezi butași de trandafir toamna. După al doilea an te vei bucura de o recoltă bogată. Asigură-te că solul are pH bun pentru trandafiri;
  • florile trebuie să fie proaspete, nu ofilite;
  • înainte de a le folosi, spală şi scutură petalele, după care lasă-le la uscat pe nişte prosopele absorbante de bucătărie;
  • când alegi petalele, nu le rupe partea albă;
  • folosește doar alcool de calitate superioară. Este păcat să irosești petalele de trandafir cu un alcool de calitate inferioară. Gustul și aroma clar nu vor fi aceleași.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments