miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăActualitateSociologul Mirel Palada: „Vrem o țară ca afară: Germania”

Sociologul Mirel Palada: „Vrem o țară ca afară: Germania”

[ad_1]

Vrem o țară ca afară. Sloganul forte al deontologilor și al piticilor de grădină, slogan cu care au năpădit mințele unei generații întregi.

Mare ștachetă au mai ridicat, drăguții de ei, principialii de ei, perfecții de ei. Virtue signaling ca la manualul lui Soros. Indignare de-aia virtuoasă, să moară corupții penalii medievalii și primitivii. Doar ei dețin principiile, doar ei sînt morali și virtuoși. Doar ei sînt oameni.

Dar, mai ales, să fie bine, să nu fie rău. Să fie ca afară. Că doar ăia de afară sînt oameni și pricepuți. Noi trebuie să ne luăm după ei.

Oookeeey.

Total de acord. Să începem.

Absolut la întîmplare, de manieră spontană riguros organizată, permiteți-mi ca în nemernicia mea primitivă să iau Germania drept far călăuzitor, căci e țara la care se închină mințile tuturor piticilor de grădină. Cea mai foarte perfectă țară cu putință, care deja ne-a dat președinte de două mandate încoace.

Buuun. Germania drept model politic. Buuun.

În Germania, de cînd lumea și pămîntul, există o mare coaliție politică de guvernare între principalele două partide, cel de stînga, social-democrații, și cel de dreapta, popularii. Modelul e cît se poate de funcțional și apreciat ca un exemplu de înțelepciune politică.

Oookeeey. Dacă se poate la ei și dacă vrem să-i emulăm pe nemți, de ce nu? Să facem coaliție PSD – PNL.

Ups. Stai așa, că încep piticii de grădină să urle. Subit și dintr-o dată. Nuuuu. Nu la asta ne refeream cînd ceream o țară ca afară. Nuuuu. Jos Ciuma Roșie. Noi vrem să scoatem în afara legii Ciuma Roșie, să-i dăm doar plăcuțe și cătușe. Nimic altceva. Să dispară Ciuma Roșie de la putere. Nuuuuu. Ne-ați înțeles greșit. Vrem o țară ca afară, dar nu așa.

Aha.

Să continuăm.

Tot în Germania, avem republică parlamentară. Președintele are un rol limitat, mai mult decorativ. Merge și el pe la sindrofii, face pe înțeleptul. Adevărata forță politică stă în Parlament și în Premier. Ați auzit? În Parlament, ăla de mai aveți un pic și l-ați desființa în România.

Germanii sînt atît de înțelepți în înțelepciunea lor politică încît au decis că ăsta e modelul cel mai bun pentru președinte.

Păi dacă e bun în Germania și tot vrei noi o țară ca afară, de ce nu? Să facem republică parlamentară.

Ups. Piticii de grădină sînt deja în delir. Mai au un pic și fac apoplexie. Nuuuu. Nu la asta ne refeream cînd ceream o țară ca afară. Nuuu. Nu e bine. Să păstrăm specificul românesc, să fie prezidențială, o mînă forte, o dictatură luminată, ca în Rusia.

Aha. Specific național. Aha. Dintr-o dată, a dat specificul local peste voi, nu mai vreți model european.

Aha.

Să continuăm.

Cum face Germania cu procurorii, să fie bine să nu fie rău? Simplu. Procurorii sînt funcționari publici, care răspund în fața superiorilor. Iar conducerea procuraturii germane este numită – surpriză surpriză – de Ministrul Justiției. Și este considerat funcție politică. Repet: politică.

Dacă nu mă credeți, uite aici citate din Wikipedia. În engleză, că poate nu știți germană – nici eu nu știu, by the way.

“Unlike judges, public prosecutors are civil servants and therefore subject to the orders of their superiors.” “The Federal Minister of Justice and Consumer Protection proposes the Public Prosecutor General with the approval of the Bundesrat to the President of Germany for appointment. The Public Prosecutor General is considered a political official. He is supposed to share the criminal and security policy views and objectives of the respective acting federal government and can be retired without further reasons at any time. He is subject to the supervision of the Federal Minister of Justice and Consumer Protection.”

Aha. Federal Minister of Justice proposes. Aha. Is considered a political official. Aha. Ce cool e sistemul de justiție din Germania. Nici nu mi-aș fi închipuit că ei au voie așa ceva. Păi să facem și noi la fel ca ei, că nemții sînt cei mai foarte perfecți oameni pe lumea asta.

Nuuuuu. Piticii de grădină deja se tăvălesc în chinuri pe jos, pe covorul Parlamentului. Monica Macovei e în perfuzii. Băsescu horcăie de durere. Pleșu și cu Cărtărescu își smulg părul din cap. Useriștii își fac seppuku.

Nuuuuu. Nu are voie nimeni să numească procurorul general în România, că e interferență asupra independenței justiției și riscăm să cădem în ghearele Ciumei Roșii și să ne vindem țara la ruși și la chineji.

Nuuuu. Decît Uniunea Europeană și Înalta Comisie Intergalactică au voie să decidă asta. În nici un caz primitivii de români. Nuuuu. Moare de oftică Monica Macovei și scapă Elena Udrea de la pușcărie dacă veți comite o asemenea crimă asupra justiției. Nuuuuu. Corupților. Corupților…

Aha.

Să continuăm.

În Germania, Curtea Constituțională are oribilul obicei să deschidă gura și să emită pretenții de suveranitate. Să tragă de urechi Comisia Europeană și Uniunea Europeană să spună că propunerile venite de la Bruxelles încalcă – ce să vezi, surpriză – ditamai Constituția germană.

Oooookey. Deci se poate? Deci Constituția unei țări chiar contează? Deci suveranitatea nu e doar un cuvînt flasc? Deci subiectul prevalenței legii naționale asupra celei europene este unul valid? Deci subsidiaritatea chiar există, nu e o literă moartă?

Iar citez:

“When applied in the context of the EU, the principle of subsidiarity serves to regulate the exercise of the Union’s non-exclusive powers. It rules out Union intervention when an issue can be dealt with effectively by Member States themselves at central, regional or local level. The Union is justified in exercising its powers only when Member States are unable to achieve the objectives of a proposed action satisfactorily and added value can be provided if the action is carried out at Union level.”

Aha. Păi să facem și noi fix la fel precum nemții. Să punem țara mai presus de toate. Deutschland Deutschland über alles.

Doamne, slogan mai patriotic, mai naționalist decît ăsta rar mi-a fost dat să întîlnesc. Aha. E voie să fii patriot. Să fim. Să punem interesele României mai presus de orice.

Nuuuuu. Piticii de grădină deja sînt în comă. Trei sferturi din ei au leșinat de atîta suferință. Restul se zvîrcolesc spasmodic, zici că i-ai băgat la doi douăzeci.

Nuuuu. Nu la asta ne refeream. Noi vrem o Românie care să nu asculte nimic altceva decît de Uniunea Europeană. O chestie de-aia, cum îi zice în științele politice, commo se dice, regiune, gubernie, colonie, ceva cu guvernator și cu Obersturmbannführer. Că doar nu l-am ales pe Iohannis să țină cu România. Doamne ferește.

Nuuuu. L-am ales să fie guvernatorul acestei gubernii provinciale, acestei mărci de graniță a Imperiului.

Aha.

Să știți că pot continua. Germania are voie să facă afaceri cu rușii. Noi nu. Germania are voie să consume cărbune. Noi nu. Germania are voie să impoziteze multinaționalele și să pună taxe ridicate. Noi nu.

Stai, că era să uit. Fiți atenți ce mai fac medievalii de germani.

Ați auzit cumva de taxa progresivă? Cine cîștigă mai mult să contribuie mai mult la cheltuielile publice? Hai să vă citez din nou, tot în engleză. Tot de pe Wikipedia:

“The rate of income tax in Germany ranges from 0% to 45%. The German income tax is a progressive tax, which means that the average tax rate (i.e., the ratio of tax and taxable income) increases monotonically with increasing taxable income.”

Aha. Germania face asta? Taxă progresivă? Pe bune?? Păi să facem și noi. E simplu. Așa se menține complexitatea. Cu cheltuială. Dacă germanii fac, înseamnă că or ști ei ceva, că e bine. Să fie bine, să nu fie rău.

Nuuuuu. Deja piticii de grădină au murit sufocați de indignare. Covoarele Parlamentului sînt pline de cadavre de pitici de grădină abuzați de ideile mele ridicole. Cum de îndrăznesc așa ceva? How dare I?

Recapitulăm, da? Vrem o țară ca afară. Și o luăm la întîmplare, Germania, că e cea mai foarte perfectă, avem deja președinte de acolo. Das Gubernator.

Are coaliție PSD – PNL? Are.

Are republică parlamentară? Are.

Numește procurorii politic? Îi numește.

Are Curte Constituțională care apără interesele naționale? Are.

Are imn naționalist, vehement de naționalist, de zici că l-a scris Vadim Tudor, Deutschland Deutschland über alles? Are.

Consumă cărbune? Consumă.

Face afaceri cu rușii? Face.

Taxează multinaționalele și nu le lasă să zvîrle plus valoarea în paradisurile fiscale? Le taxează.

Păi ce mai vreți? Să trecem la treabă. Modelul perfect de țară.

Nuuuuuu….

Mă deontologilor. Mă piticilor de grădină. Mă principialii lu’ pește prăjit. Bag eu de seamă că voi nu vreți o țară ca afară.

Voi vreți doar o țară condusă de afară.

Ghinion.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments