luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocialSorin Cîmpeanu, despre problematica predării în școli fără pregătire didactică: „Mi-a fost...

Sorin Cîmpeanu, despre problematica predării în școli fără pregătire didactică: „Mi-a fost rușine să-i spun cuiva că nu există calea legală de a preda într-o universitate, dacă n-are formare inițială”

[ad_1]

Amintim că, recent, pe site-ul oficial al Ministerului Educației, a fost făcută publică informația ce vizează faptul că orice persoană cu studii superioare ar putea să devină cadru didactic, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, potrivit unei excepții din proiectul Legii învățământului preuniversitar.

„Îndrăznesc să fac o paranteză, n-am spus-o, dar, în urmă cu câțiva ani, într-o serie de proiecte pe care le-am derulat împreună cu universități și alte instituții din Statele Unite, am identificat un profesor de origine română care preda de 20 de ani la Harvard. Era conducător de doctorat, încerc să depersonalizez pentru a nu expune fără să am acordul acelui coleg. Îndrumase un vicepreședinte al Statelor Unite care își luase lucrarea de doctorat cu el. A vrut să vină în România, i-am spus, l-am încurajat. A venit, iar la o universitate din România i s-a spus că nu poate să predea, nu poate să fie angajat pe funcție didactică, pentru că nu are DPPD-ul (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic – n.r.).

Nici măcar nu s-a enervat acea persoană. El preda de 20 de ani la vremea respectivă, acum are aproape 30. A spus: «Știți, mie nu mi-a zis nimeni că trebuie să fac asta, că, dacă mi-ar fi zis, eu fiind o persoană studioasă, aș fi făcut». Mi-a fost rușine să-i spun cuiva că n-are posibilitatea, că nu există calea legală de a preda într-o universitate, dacă n-are formare inițială”, a fost unul dintre exemplele oferite de ministrul Educației, în cadrul conferinței organizate sâmbătă, la Iași.

Acesta a spus că există o criză a cadrelor didactice care ar putea fi astfel rezolvată:

„Avem nevoie de educație pentru sănătate, avem nevoie de acest modul, cu componenta de educație sexuală. Cine să predea? Profesorii de biologie, desigur. Avem oare suficienți profesori de biologie pentru o disciplină care să facă parte din trunchiul comun, care să conțină module adaptate vârstei elevilor și să revină pe parcursul ciclului gimnazial și liceal? Sigur, avem o criză a cadrelor didactice”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, Cîmpeanu a declarat și că noile legi ale Educației prevăd o creștere a finanțării universităților cu 42%.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments