sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăCulinarSos de hrean cu măr – Rețeta care se potrivește cu carnea

Sos de hrean cu măr – Rețeta care se potrivește cu carnea

[ad_1]

Ştiu, când auzi hrean, te gândeşti imediat la salata de sfeclă. Ce ai zice dacă, de data aceasta, în loc să pui sfeclă roşie, pui măr ras? Preparatul care îţi va ieşi este ideal pentru pus alături de felurile de mâncare făcute cu carne. În plus, se prepară foarte uşor şi diversifici şi ce pui pe masă.

Gustul inconfundabil se datorează mixului de ingrediente, menţionat mai jos. Iată şi care este modul de preparare:

Ingrediente:

  • 2 kg roşii coapte
  • circa 1 kg mere verzi, dar coapte
  • 450 gr rădăcină de hrean
  • 3 căpăţâni de usturoi
  • 60 ml oţet
  • zahăr după gust
  • sare după gust

Mod de preparare:

Mai întâi speli borcanele şi le sterilizezi circa 20 de minute în cuptor. Ca să faci treabă bună până la capăt, timp de câteva minute trebuie să fierbi capacele într-o oală plină cu apă.

Curăţă şi spală merele şi hreanul. Dă-le pe răzătoarea mare. Usturoiul, bineînţeles, se curăţă şi se zdrobeşte în mojar sau în presar. Roşiile se spală şi se blenduiesc ori se trec prin maşina de tocat carne.

Într-o oală mare se pun roşiile, merele, hreanul şi usturoiul. În momentul în care sosul obţinut începe să fiarbă, se încorporează sarea, oţetul şi zahărul.

Laşi să fiarbă la foc domol spre mic în jur de 10 minute, după care iei oala de pe foc. După ce s-a răcit câteva minute, torni sosul în borcane, înfiletezi capacele şi întorci borcanele cu gura în jos. Acoperă borcanele cu o pătură groasă şi lasă-le să se racească de la sine.

Acest sos de hrean cu măr este ideal pentru fripturi, tocănițe și nu numai. Prepară-l acum, ca să îl servești la sărbători. Este un preparat mai puțin cunoscut, întrucât, de obicei, se servește salată de sfeclă roșie cu hrean. Bineîmțeles, poți să pui și mai mult zahăr sau mai puțin. Totul ține de gustul fiecăruia.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments