sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăActualitateSurse: Adunarea Generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atacă...

Surse: Adunarea Generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atacă la CCR tăierea pensiilor speciale

[ad_1]

Adunarea Generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, să sesizeze Curtea Constituțională a României (CCR) pe legea eliminării pensiilor speciale, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Judecătorii de la ICCJ au decis în unanimitate atacarea legii care elimină pensiile speciale. Aceștia vor trimite sesizarea la CCR astăzi, 29 iunie 2023, până la sfârșitul zilei, potrivit surselor Antena 3 CNN. Au fost 88 de voturi pentru și 10 judecători care nu au votat, fiind în concediu.

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale. Cu 91 de voturi pentru, 19 împotrivă și o abținere, legea a fost adoptată.

„Astăzi e un moment important. Pentru prima dată în 34 de ani Parlamentul României abrogă pensiile speciale ale parlamentarilor și la două ore distanță impozitează, elimină pensii pentru mai toate categoriile profesionale din România.

E adevărat că e o încercare complicată să respecți decizii CCR, mai multe, și să reușești să impozitezi și să elimini pensii speciale”, a spus în timpul dezbaterilor Alfred Simonis.

Marcel Ciolacu, despre scandalul pensiilor speciale: „Eu cu tot riscul voi duce toate reformele până la capăt”

Vot cu găleți și blesteme pentru eliminarea pensiilor speciale. Pentru că nu se elimină nimic, parlamentarii vor încasa în continuare pensii uriașe.

„Eu sunt premier, nu conduc eu parlamentul. Nu am făcut amendamente, nu fac parte din comisia de la Muncă.

Haideți să ne hotărâm ce vrem: o Românie cu reforme care o să vă asigure un trai mai bun sau atunci când aplicăm o reformă să scoatem doar ce este mai rău din ea.

Eu cu tot riscul, voi duce toate reformele până la capăt”, a declarat Marcel Ciolacu.

Camera Deputaților a adoptat, de asemenea, proiectul legii pensiilor speciale. Au fost înregistrate 209 voturi pentru, 27 împotrivă şi 17 abţineri.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments