joi, aprilie 18, 2024
AcasăActualitateTimișoara se pregătește să intre în scenariul roșu

Timișoara se pregătește să intre în scenariul roșu

[ad_1]

Timișoara este al treilea mare oraș din România care se pregătește să intre în scenariul roșu. București și Cluj-Napoca au intrat deja în scenariul roșu și au închis deja toate restaurantele, cafenelele și barurile, elevii nu mai merg la școală, ci studiază în regim online, iar masca devine obligatorie în toate spațiile publice.

Inspectoratul Şcolar Timiş a anunţat, miercuri, 21 octombrie, o creştere a numărului elevilor şi profesorilor infectaţi cu SARS-CoV-2 şi care sunt spitalizaţi, în timp ce pentru Timişoara se aşteaptă intrarea în scenariul roşu, întrucât rata de infectare se apropie de 3 la mia de locuitori.

Rata de infectare în Timişoara era, marţi, de 2,79 la mia de locuitori, potrivit Prefecturii Timiş.

Timișoara se pregătește să intre în scenariul roșu: Numărul elevilor internaţi cu COVID a crescut de la 31 la 51

În doar două zile, numărul elevilor internaţi cu COVID a crescut de la 31 la 51, iar al cadrelor didactice, de la 25 la 33. De asemenea, mai sunt internaţi 11 angajaţi din rândul personalului nedidactic, faţă de nouă, la raportarea anterioară. Totodată, 46 de şcoli şi grădiniţe au intrat în scenariul roşu de activitate, în 10 localităţi măsura fiind luată ca urmare a depăşirii ratei de infectare de peste 3 la mie.

„În momentul în care vom fi anunţaţi de Direcţia de Sănătate Publică că Timişoara este în scenariul roşu, toate unităţile de învăţământ vor solicita Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă trecerea în scenariul roşu, cu activitate online. Este clar că ne apropiem încet de scenariul roşu, de la 31 de unităţi de învăţământ în acest scenariu (zilele trecute, n.r.) am ajuns acum la 47, spre dublu. Evident că toată Timişoara va intra în scenariul roşu, în contextul în care în municipiu se află 51% din populaţia şcolară, respectiv 47.983 elevi şi preşcolari (din totalul de 97.409, n.r.). Majoritatea unităţilor de învăţământ din Timişoara sunt pregătite să predea în scenariul online”, a delcarat şeful Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu.

Bucureștiul, în scenariul roșu

Intrarea Capitalei în scenariul roșu aduce impunerea mai multor restricții pentru următoarele 14 zile. În aceste condiții, bucureștenii trebuie trebui să poarte masca de protecție în spațiile publice închise sau deschise, indiferent de gradul de aglomerare.

Intrarea în scenariul roșu presupune închiderea restaurantelor, sălilor de jocuri, cafenelelor, cinematografelor, dar și a teatrelor. Până acum, când rata de incidență în București a fost de peste 1,5 la mia de locuitori, actorii puteau urca pe scenă în fața unei săli pe jumătate plină.

„După 3 la mie, se suspendă activitatea în teatre, cinematografe, instituții de cultură, care organizează spectacole în spații închise. De asemenea, se suspendă activitatea în restaurante și cafenele care funcționează în spații închise”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Iașul, în pericol!

În doar o săptămână, numărul de școli și licee din județul Iași care au intrat în scenariul roșu este aproape de trei ori mai mare. Astfel, dacă în jurul datei de 10 octombrie 2020 datele Inspectoratului Școlar Județean Iași arătau că doar 13 unități de învățământ preuniversitar din județ erau pe scenariu roșu, ieri (19 octombrie) erau deja 38 de școli, respectiv 90 de clase care-și derulau activitatea doar on-line.

Foarte probabil, în aceste condiții, pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19 și a atingerii pragului de 3 infectați la 1.000 de locuitori, și în județul Iași toate școlile și liceele vor trece pe scenariu roșu.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments