duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăTurismToţi călătorii care ajung în Regatul Unit vor intra în carantină

Toţi călătorii care ajung în Regatul Unit vor intra în carantină

[ad_1]

Marea Britanie a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că începând de astăzi, 18 ianuarie, toţi călătorii care ajung în Regatul Unit vor intra în carantină. Pe lângă această măsură, toţi călătorii care sosesc din străinătate trebuie să prezinte şi un test negativ COVID-19.

Marea Britanie este puternic afectată de cel de-al doilea val al epidemiei noului coronavirus, a cărui virulenta este atribuită unei mutaţii a virusului.

Călătorii care ajung în Regatul Unit vor intra în carantină

Marea Britanie a anunţat vineri că va impune începând de luni, pe lângă obligativitatea prezentării unui test negativ COVID-19, şi respectarea unei perioade de carantină în cazul tuturor călătorilor care sosesc din străinătate, punând capăt excepţiilor acordate anumitor tari, cu scopul de a evita contaminarea cu noile variante ale virusului.

Marea Britanie este puternic afectată de cel de-al doilea val al epidemiei noului coronavirus, a cărui virulenta este atribuită unei mutaţii a virusului.

Executivul britanic a anunţat vineri sfârşitul scutirii de a respecta perioada de carantină acordată până acum ţărilor cu o rată scăzută de contaminare, precum Japonia sau Australia.

„Tocmai pentru că avem speranţa acestui vaccin şi există riscul unor noi tulpini din străinătate trebuie să luăm măsuri suplimentare acum pentru a preveni pătrunderea acestor tulpini în ţara”, a declarat Boris Johnson în cadrul unei conferinţe de presă în care a explicat noile măsuri.

În consecinţă, oricine ajunge în Regatul Unit va trebui să rămână în carantină timp de zece zile, perioada ce poate fi scurtată printr-un test negativ, efectuat la cel puţin cinci zile după sosire.

Vaccinarea în masă, pe agenda guvernului britanic

Criticat pentru modul în care a gestionat criza sanitară, guvernul conservator al premierului Boris Johnson îşi concentrează eforturile asupra vaccinării în masă. Peste 3,2 milioane de persoane au primit deja prima doză de vaccin.

Totodată, impactul întârzierilor raportate în livrarea vaccinului Pfizer / BioNTech este în curs de a fi analizat, a spus un purtător de cuvânt al guvernului.

„Cu toate acestea, planificăm în continuare să ne atingem obiectivul de a imuniza cele patru grupuri prioritare”, care includ persoanele cu vârsta de peste 70 de ani, cele mai vulnerabile şi lucrătorii din domeniul sănătăţii până pe 15 februarie, a declarat pentru AFP acest purtător de cuvânt.

Pentru a stopa răspândirea epidemiei, premierul Boris Johnson a cerut britanicilor să respecte cu stricteţe măsurile de izolare în vigoare.

Chiar dacă numărul cazurilor noi a scăzut de la impunerea măsurilor de izolare, Marea Britanie a înregistrat aproape 56.000 de contaminări în ultimele 24 de ore, conform informaţiilor oficiale date publicităţii vineri.

Numărul persoanelor spitalizate, care depăşeşte 37.000, este în creştere şi a depăşit cu mult vârful primului val.

În Marea Britanie, peste 87.000 de persoane au murit din cauza infectării cu noul coronavirus, cel mai mare bilanţ la nivel european.

Noi reguli pentru intrarea în Austria

Pe lângă Marea Britanie, și Austria impune noi reguli de călătorie, printre care și obligaţia înregistrării online, astfel că persoanele care vor să intre pe teritoriul țării, vor fi obligate să completeze un formular electronic denumit „Pre-Travel-Clearance-PTC”, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

Noile măsuri au intrat în vigoare din 15 ianuarie, la ora 00:00. De la această dată, persoanele care călătoresc în Austria au obligația de a se înregistra online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance-PTC”, disponibil la:https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2021_II_15/COO_2026_100_2_1827094.pdfsig și https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2021_II_15/COO_2026_100_2_1827093.pdfsig

Astfel, la momentul intrării în țară, călătorii trebuie să prezinte confirmarea completării formularului menționat, în format electronic sau tipărit. În situația în care nu este posibilă înregistrarea online, în mod excepțional, se poate opta pentru completarea formularului tipizat și semnat olograf.

De asemenea, MAE evidențiază că pe lângă obligativitatea înregistrării electronice, până la data de 31 martie, persoanele care sosesc în Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină pentru o perioadă de 10 zile la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea pe teritoriul austriac, cu suportarea costurilor de către persoana în cauză.

Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecția cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), făcut nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Republica Austria, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză. Aceste măsuri se aplică inclusiv turiştilor.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments