duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCulinarTrucuri pentru fierberea ouălor. Scapă de coaja crăpată

Trucuri pentru fierberea ouălor. Scapă de coaja crăpată

[ad_1]

Conform legendei, Maica Domnului ar fi pus la picioarele lui Iisus Hristos un coş cu ouă, pentru a-i îndupleca pe soldaţi să aibă milă de Fiul ei. Cum însă Iisus Hristos era rănit, sângele scurs s-a prelins pe ouăle din coş şi le-a colorat în roşu. De aceea, în Joia Patimilor (Joia Mare), gospodinele vopsesc ouăle. Altele preferă să o facă în Sâmbăta Mare, pentru că ouăle să fie cât mai proaspete pe masa pascală. Iată câteva trucuri pentru fierberea ouălor pentru a evita coaja crăpată.

Ce să faci ca să nu mai crape ouăle la fiert

Când foloseşti ouăle pentru salată orientală ori drob de miel, nu e nici o problemă dacă ele crapă în timpul fierberii. Când însă ai nevoie de ouă roşii, ideal este să nu fie crăpate. Astfel, vopseaua nu va intra în contact cu albuşul, vor arăta mai bine şi vor putea fi ciocnite.
Ce truc poţi aplica în acest caz? Ei bine, foloseşte suc de lămâie. Mai întâi, spală bine ouăle, ca să elimini murdăria şi petele de grăsime. După ce le clăteşti, unge-le cu zeamă de lămâie şi pune-le la fiert. Dacă vrei să fii tare, lasă-le la fiert 10 minute, maxim 12 minute. Vei vedea că nici unul nu va fi crăpat.
Iar dacă adaugi o lingură de zeamă de lămâie în apă în care fierb ouăle, coaja lor se va desprinde mult mai uşor de albuş.

Alte reguli pe care să le ai în vedere:

  • folosește ouă vechi de maxim 14 zile. Dacă sunt prea proaspete, se vor decoji greu. Valabilitatea ouălor poate fi stabilită în funcție de data tipărită pe coajă;
  • optează pentru un vas de fiert în funcţie de numărul ouălor. Nu trebuie să stea înghesuite, dar nici să aibă prea mult spaţiu. Astfel, nu se vor mişca şi nu se vor ciocni unele de altele;
  • asigură-te că apa le acoperă în totalitate;
  • în apă din recipient poţi adăuga, în afară de zeamă de lămâie, o lingură de oţet sau de sare. Aceste produse întăresc coaja oului;
  • dacă vrei ouă fierte moi, lasă-le să fiarbă în jur de 3-5 minute. Ouăle fierte mediu au nevoie de 6 minute, iar cele tari de 10-12 minute;
  • după ce au fiert, scurge apă fierbinte şi toarnă în vas apă rece. Aceasta le va răci, pentru a putea pune mâna pe ele.

Ştiai că… linia verde de jur împrejurul gălbenuşului indică faptul că oul a fiert prea mult?

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments