luni, decembrie 30, 2024
AcasăActualitateUn bărbat și-a cumpărat permis de conducere de pe Facebook cu 900...

Un bărbat și-a cumpărat permis de conducere de pe Facebook cu 900 de euro. Acesta s-a ales cu dosar penal

[ad_1]

Un bărbat de 37 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră la Albița în timp ce conducea un BMW cu un permis de conducere fals. Pus în faţa dovezilor, tânărul a recunoscut că a cumpărat permisul de conducere de pe Facebook cu 900 de euro.

Poliţiştii de frontieră din Albița cercetează un bărbat cu cetățenie română și din Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, deși nu era posesor pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani a intrat în țară joi, la volanul unui BMW înmatriculat în România.

„La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentul de identitate și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, colegii noștri au stabilit că bărbatul nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat respectivul document prin intermediul unei persoane cunoscute pe o rețea de socializare, contra sumei de 900 de euro”, se arată într-un comunicat emis de Poliția de Frontieră.

Bărbatul e cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments