vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNationalUn cetățean din Republica Moldova și-a achiziționat un permis de conducere fals....

Un cetățean din Republica Moldova și-a achiziționat un permis de conducere fals. Polițiștii de Frontieră Botoșani l-au prins

[ad_1]

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, despre care există suspiciuni că ar fi fals.

Permis de conducere fals, cumpărat cu 300 de euro

În data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un autocar, cursă ocazională Praga – Chișinău, un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 22 de ani.

Colegii noștri au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor, ocazie cu care a fost descoperit în geanta de mână a persoanei un permis de conducere, având însemnele autorităţilor din R. Moldova. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu deține permis de conducere și a procurat documentul de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, plătind suma de 300 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Depistat la volan sub influența alcoolului

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate.

În data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași au oprit în localitatea de frontieră Hilișeu Horia, județul Botoşani, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul emană halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Biroului Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Dorohoi în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Purtător de cuvânt S.T.P.F. Botoșani

Comisar de poliţie RĂCNEA MINODORA

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments