duminică, aprilie 28, 2024
AcasăNationalUn nou născut, găsit abandonat într-un tomberon din Baia Mare

Un nou născut, găsit abandonat într-un tomberon din Baia Mare

[ad_1]

Noaptea trecută, un bebeluș a fost găsit lângă un tomberon din Baia Mare. Poliția a fost sesizată de către persoana care a găsit copilul.

Luni seară, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în jurul orei 21.00, o femeie a găsit abandonat un bebeluș pe o bucată de material pe strada Horea, din municipiu, lângă un tomberon din spatele unui imobil. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că apelanta a găsit bebelușul, l-a dus la domiciliul său, l-a spălat, i-a dat să mănânce, după care a anunțat ambulanța și organele poliție.

Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare – Secția Pediatrie. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de la rele tratamente aplicate minorului, urmând a se efectua verificări în vederea identificării părinților.

De asemenea, în funcție de evoluția stării de sănătate a acestuia și verificările ulterioare, se va stabili dacă este necesară schimbarea încadrării juridice”, au arătat reprezentanții IPJ Maramureș, informează ZiarMM.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments