vineri, mai 17, 2024
AcasăSocialUn student francez povestește despre sistemul de învățământ din țară. „În România...

Un student francez povestește despre sistemul de învățământ din țară. „În România trebuie să alergăm după profesor pentru a învăța ceva, dar de cele mai multe ori este ocupat” – FOTO

[ad_1]

Viața unui student francez care nu reușește să se integreze în România, deși mama sa este româncă. Paul Charles are 23 de ani, a crescut în Franța, unde a studiat până la vârsta de 20 de ani. Trăiește în România de doi ani, iar întrebarea sa este de ce nu reușește să se adapteze într-o țară în care ar trebui să se simtă ca acasă

Paul Charles este vocea tuturor studenților francezi, iar nemulțumirile lor în legătură cu sistemul de învățământ din România sunt multe. Cea mai mare durere a sa este faptul că nu reușește să se integreze într-o țară din care face parte pe jumătate. Paul și colegii săi s-au confruntat cu multe obstacole. Cea mai mare piedică pentru ei este faptul că nu sunt ascultați, astfel că sunt neînțeleși. Paul este un caz fericit, deoarece cunoaște limba română, însă eforturile sunt extraordinare pentru restul colegilor.

Viața unui student francez în România

poză cu studentul francez Paul Charles, în vârstă de 23 de ani
Paul Charles este vocea tuturor studenților francezi, iar nemulțumirile lor în legătură cu sistemul de învățământ din România sunt multe

Cea mai mare problemă cu care studenții străini se confruntă este faptul că profesorii nu-i ascultă. Dacă au nevoie de ceva, trebuie să-și facă curaj pentru a merge să vorbească cu îndrumătorii. Făcând o comparație cu ceea ce a văzut în școlile din Franța, Paul Charles adaugă faptul că lucrurile în România sunt pe dos. Are deja doi ani de când este în țara în care ar trebui să se simtă ca într-o familie, fiind pe jumătate român, dar pe zi ce trece i se pare că lucrurile devin din ce în ce mai grele.

„În Franța nu se întâmplă acest lucru, profesorii sunt mai implicați, mai mult decât atât, ei vin și te caută și își dau silința ca tu să știi măcar despre ce este vorba la materia lor. În România, ne-am trezit că alergăm după profesori pentru a învăța ceva și este foarte greu pentru noi, mai ales pentru colegii care nu cunosc limba. Și pentru festivaluri, noi, studenții, muncim foarte mult. Trebuie să căutăm profesor care să ne îndrume, dar, până la urmă, tot singuri reușim să ne organizăm, dar greu, pentru că echipa noastră este formată din 76 de persoane”, mărturisește Paul Charles, studentul francez.

Nu este vorba despre rasism, ci despre faptul că nu reușește să se integreze

 poză cu anasamblul comunității de stundenți din Franța
Studentul francez, Paul Charles, este de părere că majoritatea studenților străini se confruntă cu astfel de probleme

Studentul francez spune că nu este vorba despre rasism, nici despre discriminare, ci despre faptul că le este frică. Nu reușesc să se integreze și nimeni nu-i ajută în această direcție.

„Totul este greu aici, este greu pentru francezi să se integreze în România, nouă ne este frică. Pentru mine a fost mai ușor, pentru că mama mea este româncă, dar, în general, eforturile francezilor pentru a învăța limba sunt foarte mari.

Cel mai mare obstacol pentru noi este că nu suntem ascultați, iar aici mă refer la problemele culturale, pentru că, în România, studentul trebuie să aibă curajul de a merge să vorbească cu un profesor. În Franța este invers, profesorul vine și caută elevii. Spre exemplu, pentru un eveniment de genul acesta, Festivalul de dans popular, studenții sunt obligați de către profesori să vină, să participe și să se implice, aici e altfel, studenții aleargă după un îndrumător care de cele mai multe ori este prea ocupat”, destăinuie tânărul.

Paul Charles este de părere că majoritatea studenților străini se confruntă cu astfel de probleme. Aceștia au învățat să se descurce singuri, dar cea mai mare dorință rămâne ca și vocea lor să fie ascultată.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments