vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNationalUrmează controale IGSU în toată țara. Amendă de 10.000 de lei pentru...

Urmează controale IGSU în toată țara. Amendă de 10.000 de lei pentru o benzinărie care a permis alimentarea la butoi

[ad_1]

Sunt anunțate controale IGSU în toată țara, după ce astăzi, o benzinărie din Tecuci a fost amendată cu 10.000 de lei, pentru că angajații au permis alimentarea cu motorină într-un recipient de plastic. Verificarea a pornit, după ce rezervorul situat într-o mașină s-a răsturnat pe șosea, chiar la ieșirea din stația de carburant.

Amenda a fost aplicată de Inspecția de prevenire din cadrul ISU Galați. Inspectorii au aplicat sancțiunea maximă deoarece, pentru acest tip de abatere, amenda este cuprinsă între 5.000 de lei și 10.000 de lei.

Alimentarea cu benzină și motorină în recipiente de plastic este interzisă. Anchete fac și alte instituții. Polițiștii și comisarii Gărzii de Mediu verifică dacă tecuceanul a respectat regulile privitoare la transportul de combustibil.

Controale IGSU în toată țara

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că în perioada următoare se vor face controale ample la stațiile de carburanți, în contextul în care aseară s-au format cozi infernale la stațiile de alimentare din toată România, iar consumatorii au pus benzină și motorină în tot felul de recipiente.

Scopul acestor acțiuni este de prevenire a evenimentelor care pot fi generate prin manipularea sau depozitarea combustibilului în recipiente neconforme.

Ce au transmis reprezentanții IGSU

În urma situației halucinante de aseară, reprezentanții IGSU au transmis un comunicat oficial, prin care se precizează faptul că urmează să desfășoare controale și verificări la nivelul tuturor operatorilor din acest obiect de activitate.

„Având în vedere situațiile înregistrate în seara zilei de miercuri, 09.03.2022, în mai multe stații de alimentare cu carburanți, precum și imaginile propagate în spațiul public cu persoane care alimentau în recipiente neomologate (bidoane/butoaie din plastic, damigene, pubele, saci din plastic etc.), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin unitățile subordonate, desfășoară, în următoarea perioadă, activități de verificare și control la nivelul tuturor operatorilor cu acest obiect de activitate.

Scopul acestor acțiuni este de prevenire a evenimentelor care pot fi generate prin manipularea sau depozitarea combustibilului în recipiente neconforme”, se arată în comunicatul IGSU.

De asemenea, autoritățile amintesc că alimentarea cu carburanți în recipiente neconforme crează o stare de pericol atât la nivelul stației de distribuție carburanți, pe durata deplasării autoturismelor în trafic, cât și ulterior, pe timpul depozitarii.

Ce vor viza următoarele controale IGSU

Pentru evitarea producerii unor situații de urgență, controalele vor viza:

1. Modul de îndeplinire a obligațiilor legale stabilite pentru administratorii stațiilor de distribuție a carburanților, așa cum sunt prevăzute în Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor republicată, cu modificările și completările ulterioare;

2. Verificarea modului de îndeplinirea a obligațiilor personalului salariat al stației de distribuție carburanți, așa cum sunt prevăzute în lege;

3. Modul de îndeplinirea a obligațiilor prevăzute în Normativul  pentru proiectarea, executarea, exploatarea, dezafectarea şi postutilizarea staţiilor de distribuţie a carburanţilor la autovehicule, indicativ NP 004-03.

4. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale principale, în raport cu aspectele constatate pe durata executării controalelor tematice de prevenire a incendiilor.

IGSU urmează să realizeze instruiri ale personalului de la stațiile de alimentare

Pe timpul controalelor se vor realiza și instruiri ale personalului stațiilor de distribuție carburanți cu privire la obligațiile legale ce le revin.

În acest context, IGSU a notificat operatorii economici care au lanțuri de distribuție a carburanților asupra pericolului generat de nerespectarea măsurilor de prevenirea a incendiilor.

Pentru evitarea producerii unor evenimente care să pună în pericol siguranța cetățenilor, reamintim că printre principalele obligații ale personalului staţiilor de distribuţie a carburanţilor la autovehicule, stabilite prin Normativul pentru proiectarea, executarea, exploatarea, dezafectarea şi postutilizarea staţiilor de distribuţie a carburanţilor la autovehicule, indicativ NP 004-03, sunt:

– interzicerea accesului persoanelor neautorizate la gurile de descărcare, în zona rezervoarelor subterane şi la autocisterna pe timpul descărcării;

– distribuirea carburanţilor în recipiente transportabile din mase plastice (canistre, bidoane etc.) sau din sticlă este interzisă;

– menţinerea liberă a căilor de evacuare şi intervenţie în caz de incendiu, precum şi asigurarea accesului la mijloacele de intervenţie;

– interzicerea focului deschis şi a fumatului în zonele cu pericol ale benzinăriei;

– menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de prevenire şi stingere a incendiilor existente;

– interzicerea continuării alimentarii în cazul sesizării unor scurgeri accidentale de produs sau defecte la echipamentele staţiei;

– alarmarea imediată în caz de incendiu şi alertarea serviciilor de pompieri;

– intervenţia operativă la orice început de ardere necontrolată, anunță IGSU.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments