luni, decembrie 23, 2024
AcasăDivertismentVisul Maicii Domnului: De ce trebuie să ne ferim de acest apocrif

Visul Maicii Domnului: De ce trebuie să ne ferim de acest apocrif

[ad_1]

În ultimul deceniu, s-au răspândit tot mai mult cărțile religioase, îndrumând creștinii să își păstreze sănătatea sufletească.

Odată cu acest tip de cărți, au apărut și apocrifele. Ele sunt cărți care pretind a fi sfinte, însă Biserica nu le recunoaște ca inspirate, și nici autentice, astfel nu le admite în Sfânta Scriptură. Printre cărțile condamnate, amintim „Talismanul”, „Visul” , „Epistola” și cea mai cunoscută „Visul Maicii Domnului”, care a fost retipărită la mai multe edituri.

icoana cu maica domnului care il tine pe iisus in brate
Visul Maicii Domnului este considerată o carte noncanonică, asta însemnând că nu este aprobată de Biserică

Visul Maicii Domnului este considerată o carte noncanonică, asta însemnând că nu este aprobată de Biserică și ademenește sufletele mai slabe spre o credință greșită, mai exact pe calea superstițiilor.

Visul Maicii Domnului: Mare atenție la scrierile false!

Încă se pot găsi la unii credincioşi cartea „Visul Maicii Domnului”, însoţită de rugăciuni şi îndemnuri. Acest text reflectă o povestire contrafăcută, apocrifă, despre Maica Domnului dormind în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemului. Ea visează patima, moartea, învierea şi înălţarea la cer a Mântuitorului. Fiind trezită de Fiul ei, istorisește despre cele visate, la care Iisus i-ar fi spus:

„Adevărat vis ai visat. Şi acestea toate cu voi să le pătimesc pentru neamul omenesc”. Mai departe se pare că Iisus a mai zis: „Şi de va scrie cineva visul tău şi-l va ţine la sine şi-l va purta şi în casa sa îl va avea, de acea casă dracul nu se va apropia şi pe duhul cel necurat îl va goni… Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul, îndreptând calea lui unde va merge. La dreapta judecată va avea milă şi la ieşirea sa din viaţă mă voi arăta acelui om împreună cu tine Maica mea, şi îngerul meu va lua sufletul lui, ducându-l întru împărăţia cerurilor”.

icoana cu maica domnului si iisus
În ultimul deceniu, s-au răspândit tot mai mult cărțile religioase, îndrumând creștinii să își păstreze sănătatea sufletească

Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din țară, a atenționat credincioșii legată de acest text, menționând că aceasta conține o serie de neadevăruri din perspectiva credinței ortodoxe.

Credincioșii știu deja din Sfânta Scriptură că la doar 40 de zile de la nașterea Fiului, i s-a vestit de către Dreptul Simeon, un evreu, cunoscut și sub numele de Simeon Bătrânul sau Simeon cel Bătrân ,,Și prin sufletul tău va trece o sabie.” Astfel, nu era nevoie de un text cu visul Maicii Domnului pentru a o atenționa pe Maica Domnului, având în vedere că I se vestise de la Întâmpinarea Domnului.

Visul Maicii Domnului, apocrif condamnat de Sfânta Biserică Ortodoxă

De-a lungul vieții, Biserica Ortodoxă Română s-a confruntat cu multe descoperiri, însă Părinții spirituali le-au privit cu precauție și, de cele mai multe ori, au ales să le respingă decât sa cadă în vreo greșeală în care nu voiau să ajungă.

Acest text este o tradiție nesănătoasă, apărută în popor, destinată mai mult persoanelor slabe, naive.

 

maica domnului cu iisus hristos

„Maica Mea Preasfântă, dormi?”

Iar ea a zis: „Fiul Meu Preadulce, Preafrumoase Iisuse, am fost adormită și iată că am visat strașnic vis pentru Tine”.

Și a zis Domnul: „Spune, maica Mea, visul ce-ai văzut!”

și ea a zis: „Fiul Meu, Preadulce! Am văzut pe Petru în Roma și pe Pavel în Damasc, Iar pe Tine Te-am văzut în cetatea Ierusalimului răstignit pe cruce între doi tâlhari. Cărturarii, fariseii și necredincioșii, defăimându-Te, foarte te-au batjocorit și desculț Te-au judecat și cu fiere Te-au hrănit șl cu oțet Te-au adăpat, cu trestie și cu toiag peste cap Te-au bătut și în sfântul obraz Te-au scuipat și cunună de spini pe capul Tău au pus și unul dintre ostași cu sulița în coastă Te-a împuns, din care îndată a ieșit sânge și apă. Soarele s-a întunecat și luna în roșeață s-a schimbat. Catapeteasma bisericii, de sus până jos, în două s-a despicat, întuneric mare s-a făcut peste tot pământul, de la al șaselea până la al nouălea ceas. Iosif și cu Nicodim mi se părea că Te pogoară de pe cruce și cu giulgiu curat

Te-au înfășurat și în mormânt nou Te-au pus. Și în iad Te-ai pogorât și ușile cele de aramă le-ai sfărâmat și zăvoarele cele de fier le-ai zdrobit, pe Adam și pe Eva scoțându-i afară; și înviind a treia zi, Te-ai înălțat la ceruri și Te-ai așezat de-a dreapta Tatălui”.

Iar Domnul a zis: „Maica Mea Preasfântă, adevărat vis ai visat! Toate acestea Eu voi să le pătimesc pentru neamul omenesc. Și de va scrie cineva visul tău și în casă îl va ține sau la sine îl va purta, de acea casă diavolul nu se va apropia și pe duhul cel rău îl va izgoni. Și îngerul lui Dumnezeu va sta totdeauna lângă dânsul de-a dreapta și de năvălirile și supărările de la oamenii cei răi va fi mântuit.

La drum de va călători și de va avea acest vis pe lângă dânsul, acel om nu se va teme de grindină, de tunet, de fulgere și de toată moartea grabnică va fi ferit. Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui ori încotro va merge. La dreapta judecată va afla milă și la ieșirea sa din viață. Mă voi arăta acelui om dimpreună cu tine, maica Mea, și îngerul Meu va lua sufletul lui, ducându-l întru Împărăția Cerurilor, veselindu-se acolo cu toți drepții care din veac bine au plăcut Mie”.

Părinții Duhovnicești amintesc că cele mai bune cărți de citit sunt Acatistul Maicii Domnului și Paraclisul Maicii Domnului. Acestea sunt aprobate de toate Sinoadele Ecumenice ale Bisericii și trebuie citite în fiecare zi.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments