[ad_1]
Biserica Romano-Catolică celebrează în perioada 28-30 martie 2024 cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Sfintelor Paşti. Aceste zile au o importanţă deosebită, pregătind sărbătoarea Învierii Domnului. Celebrările sfinte din aceste zile în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi vor fi prezidate de PS Iosif Păuleţ, episcop romano-catolic de Iaşi.
În dimineaţa de Miercurea Sfântă, 27 martie, are loc, începând cu ora 10.30, Liturghia crismei (a sfinţirii uleiurilor). Preoţii din toată dieceza vor fi în jurul episcopului, moment în care îşi vor reînnoi făgăduinţele din ziua hirotonirii. În cadrul sfintei Liturghii se vor sfinţi uleiurile pentru catehumeni (cei care urmează să fie botezaţi), pentru bolnavi şi crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoţilor, consacrarea altarelor etc.).
Zilele dinaintea Paştelui în Biserica Romano-Catolică, la Iași
Joia Sfântă. Seara are loc Liturghia Cinei Domnului. Împărtăşania sau Cina Domnului, Preoţia şi porunca iubirii vor sta în centrul acestei Liturghii. În catedrala din Iaşi, Liturghia este la ora 18.00. În cadrul acesteia, este amintit gestul lui Isus de umilinţă care a spălat picioarele celor 12 apostoli la Cina cea de Taină. După Liturghie, la un altar lateral, credincioşii vor medita la pătimirile lui Cristos, rând pe rând, pe parcursul a patru ore de adoraţie şi rugăciune.
Vinerea Sfântă. După o tradiţie foarte veche, Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta. Seara se celebrează Pătimirea Domnului. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar. Celebrarea Pătimirii Domnului are loc la Iaşi la ora 18.00 şi se compune din trei părţi: lecturi din Sfânta Scriptură (se proclamă Pătimirea Domnului Isus Cristos după Sfântul Ioan), adorarea sfintei cruci şi distribuirea Sfintei Împărtăşanii. Ziua aceasta este zi de post şi de abstinenţă.
Sâmbăta Sfântă. Cristos este în mormânt, ca atare Biserica este în tăcere. Nu este nicio celebrare. Toţi sunt invitaţi să mediteze pătimirea şi moartea lui Cristos.
Noaptea Sfântă. Noaptea aceasta este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioşii, urmând îndemnul evangheliei, ţinând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i aşeze la masă. Întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la catedrala din Iaşi începând cu ora 22.00. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor – stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte. La finalul Sfintei Liturghii se va merge în procesiune cu lumânarea pascală, simbolul Învierii lui Cristos, pe străzile oraşului.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, PS Iosif Păuleţ a adresat credincioşilor o scrisoare pastorală, în care evidenţiază salutul Pace vouă!, „primele cuvinte pe care Isus le-a adresat ucenicilor după învierea sa din morţi” şi „care exprimă atât de bine esenţa solemnităţii Învierii Domnului”. Preasfinţitul aminteşte despre faptul că acestea sunt cuvintele cu care începe episcopul Sfânta Liturghie şi „aceasta este urarea pe care doresc să v-o adresez cu bucurie şi acum, cu ocazia sărbătorilor pascale: darul păcii pe care Cristos l-a revărsat asupra ucenicilor după învierea sa din morţi să încălzească inimile noastre, pentru ca tristeţea, neîncrederea şi răutatea să facă loc bucuriei, speranţei şi iubirii!” Chiar şi în timpurile zbuciumate în care trăim, „vremuri care pot face să încolţească cu uşurinţă în inimile noastre frica, nesiguranţa, neîncrederea” păstorul Diecezei de Iaşi aminteşte că „Cristos cel înviat vine la noi pentru a ne încuraja şi a ne transmite pacea sa”, iar acest lucru se întâmplă în comunitate, pentru că foarte mult doreşte „Isus ca ucenicii săi să formeze împreună o comunitate de fraţi şi surori, o adevărată familie a lui Dumnezeu, aşa cum ne sugerează tema anului pastoral” din Dieceza de Iaşi. Spre finalul scrisorii pastorale PS Iosif exprimă îndemnul: „Să ne deschidem inimile pentru a primi pacea Celui înviat, pe care ne-o oferă în mod special în sacramentul Spovezii! La Sfânta Liturghie, împreună cu ceilalţi fraţi în credinţă, îl vom întâlni şi îl vom primi în sufletele noastre ca hrană pentru viaţa veşnică.”
Ziua de Paşti. Liturghia zilei de Paşti, din ziua de 31 martie, se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Sfintei Liturghii, credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) este aşezată lângă altar. În catedrala ieşeană, Sfintele Liturghii au loc la orele: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00, 18.00. PS Iosif Păuleţ va prezida Sfânta Liturghie de la ora 11.00.
[ad_2]