[ad_1]
Parlamentarii au majorat, marți, salariile primarilor şi viceprimarilor, iar aceștia, la rândul lor, vor putea să crească lefurile angajaților din subordine.
Ordonanța venită de la Senat îi includea pe parlamentari, pe primari și pe funcționari. Decizia PNL și a PSD a fost ca la Camera Deputaților, prin textul ordonanței, să fie majorate doar salariile primarilor, însă dezbaterile au fost deosebit de aprinse.
Salariile primarilor și viceprimarilor se vor majora cu aproximativ 10 procente
Potrivit modificărilor propuse, salariile primarilor și viceprimarilor se vor majora cu aproximativ 10 procente. Dintre aleșii locali, cel mai mult vor câștiga primarul general, cei de sector și cei ai municipiilor reședință de județ care vor lua cu aproape două mii de lei în plus.
Primarii de orașe vor avea peste 1.650 de lei în plus, iar cei din comunele cu peste 50 de mii de locuitori vor avea un salariu brut de 12.480 de lei.
Primarul general al Capitalei – 20.800 de lei brut actual / 23.000 de lei brut va avea după adoptarea ordonanței 2.200 de lei în plus, primar municipiu reședință de județ – 18.720 de lei brut actual / 20.700 de lei brut după adoptarea ordonanței 1.980 de lei în plus
Primarii de oraș cu peste 100 de mii de locuitori – 15.600 de lei în prezent / 17.250 de lei după adoptarea ordonanței / 1.650 de lei în plus, iar primarii de comună cu între 20.000 și 50.000 de locuitori – 12.480 de lei brut în prezent /13.800 de lei brut după adoptarea ordonanței / 1.320 de lei în plus.
Parlamentarii au stabilit plafonul maxim până la care pot ajunge salariile într-o primărie
Odată cu această majorare, parlamentarii au stabilit plafonul maxim până la care pot ajunge salariile într-o primărie. Primarii și viceprimarii vor avea cele mai mari venituri, dar vor putea decide majorarea lefurilor celor din subordinea lor atât cât le permite bugetul localităților.
În total, este vorba de peste 400 de mii de oameni. Desigur, la fel ca până acum, nici veniturile primarilor, nici cele ale subordonaților, nu sunt condiționate de criterii de performanță.
[ad_2]