duminică, decembrie 22, 2024
AcasăTurismAdrian Păunescu ar fi împlinit 77 de ani. Poezia cutremurătoare a poetului...

Adrian Păunescu ar fi împlinit 77 de ani. Poezia cutremurătoare a poetului despre coronavirus

[ad_1]

Adrian Păunescu ar fi împlinit 77 de ani. Marele poet s-a stins din viaţă acum zece ani, lăsând în urma operele sale. Puţini ştiu că Adrian Păunescu a scris în urmă cu ani de zile o poezie ce s-a adeverit acum. În poezia cutremurătoare despre coronavirus, scriitorul a descris scenariul care rulează astăzi pe teritoriul României.

20 iulie este ziua de naştere a lui Adrian Păunescu. Dacă nu ar fi părăsit acest pământ aşa de devreme, astăzi poetul ar fi împlinit vârsta de 77 de ani. Adorat, contestat, iubit şi hulit, Adrian Păunescu rămâne în istoria culturii romane un punct de reper pentru toate generaţiile născute în limba şi literatura română.

Adrian Păunescu ar fi împlinit 77 de ani

„Eu sunt de ani şi ani victimă nobilă a unui pariu cu istoria. Eu am tot spus că nu vreau să mor înainte de a vedea o ţară a tuturor romanilor din toate provinciile lor natale. Eu am împrumutat din durerile contemporanilor mei, mi-am împrospătat propria durere cu durerea contemporanilor mei. Am fost în permanenţă relaţie cu neamul meu. Am fost în incendiu. Am trăit iubind şi, cum am zis despre Bob Dylan, ‘Si am murit trăind”, mărturisea regretatul om de cultură Adrian Păunescu cu puţin înainte de a pleca la cele sfinte.

Scriitor, jurnalist şi om politic, Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comună Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia. Cea mai mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o la Barcă, în judeţul Dolj şi a făcut studii liceale la Craiova şi la Bucureşti. A urmat Facultatea de Limba şi Literatura Romană a Universităţii din Bucureşti , fiind bursier, pentru un an, al Universităţii din Iowa-Statele Unite ale Americii.

Adrian Păunescu este cunoscut de marea majoritate dintre noi mai ales că poet, fiind în acelaşi timp şi unul dintre cei mai prolifici autori romani ai perioadei. Acesta a debutat în anul 1960. De asemenea marele om de cultură este cunoscut şi că organizator al Cenaclului Flacără, o întrunire muzical-culturala desfăşurară periodic între anii 1973-1985, de regulă în marile oraşe din ţară, unde artiştii promovaţi de poet prezentau lucrări muzicale şi literare în faţa unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicul tânăr, fiind tolerat până la un punct de puterea comunistă care însă l-a închis în cele din urmă; el a inventat sintagmele „generaţia în blugi” şi „muzica tânără” pentru a-şi desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonorităţile iubite de aceştia, ale genurilor folk şi rock.

Păunescu şi-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacără. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut şi pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabeţii”, publicat în 1980 în Flacără). După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacără, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuşi iubirea. În calitate de publicist a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul Sportul românesc, şi a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.

Autorul a peste cincizeci de cărţi, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeţi romani contemporani. Cărţile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare. Poezia sa este una de atitudine, în focul demonstraţiei poetice zăreşti „şi colţii şi lacrimile”. Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu însumează peste 300.000 de versuri, depăşind cea mai întinsă epopee a lumii, Mahabharata, cu cele 215.000 de versuri ale sale.

Multe din creaţiile sale au fost puse pe muzica de artişti români importanţi, precum Vasile Şeicaru, Ştefan Hrusca sau Nicu Alifantis.

Talentul său poetic a fost apreciat de mulţi critici literari importanţi. Astfel, Şerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl considera „ultimul mare poet social roman”.

Adrian Păunescu ar fi împlinit 77 de ani. Activitatea politică a poetului

Relaţia lui Păunescu cu regimul Ceauşescu este în general considerată ca ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică şi varietatea poziţiilor pro şi contra Păunescu de după 1989.

Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Spre deosebire de alte personalităţi ale perioadei comuniste, Păunescu a promovat idei de stânga mai liberale, de inspiraţie occidentală.

După 1989, Adrian Păunescu s-a implicat şi în politică. În anul 1992 a intrat în Partidul Socialist al Muncii fiind membru al acestei formaţiuni până în 1998, când partidul a fost absorbit de PSD. A avut trei mandate de senator, ultimul încheindu-se în 2008.

Adrian Păunescu s-a stins din viaţă în anul 2010, la vârsta de 67 de ani, când, pe data de 5 noiembrie, inima poetului „generaţiei în blugi” s-a oprit. Ultimul vis al poetului s-a împlinit după moartea sa: Cenaclul Flacără a reînviat în toamna anului trecut, când peste 50 de artişti au urcat pe scena Sălii Palatului din Bucureşti şi au recreat atmosfera memorabilă a ediţiilor de Cenaclu de altădată.

Poezia cutremurătoare a lui Adrian Păunescu despre coronavirus

Puţini ştiu că Adrian Păunescu a scris în urmă cu ani de zile o poezie ce s-a adeverit acum. În poezia cutremurătoare despre coronavirus, scriitorul a descris scenariul care rulează astăzi pe teritoriul României.

Adrian Păunescu a prezis pandemia de coronavirus. Scriitorul roman a lăsat în urma să o poezie ce îi şochează pe romani.

Bolnavi unanim – „Şi ce-ar fi dacă
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toţii
Deodată?
Şi medici şi pacienţi,
Şi părinţi, şi copii?
Ce-ar fi, ce-ar fi
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine să mai trateze,
Bandaje şi paranteze?

Ce-ar fi dacă,
În urma dreptului legitim,
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi
Că ne îmbolnăvim
Şi n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?
Ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată,
Ne-am îmbolnăvi
Cu toţii
Deodată?” a transmis Adrian Păunescu.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments