[ad_1]
Concret, ciupercile au reprezentat și reprezintă pentru mulți dintre noi o resursă alimentară preferată, mai ales în perioada de sfârșit de vară, până târziu, în toamnă, când apar corpurile sporifere ale multor specii comestibile. Acestea nu ocupă însă o nișă ecologică diferită de cea a speciilor necomestibile sau toxice, dezvoltându-se în aceleași habitate
Avertisment important al specialiștilor. Ciupercile au reprezentat și reprezintă pentru mulți dintre noi o resursă alimentară preferată. Acestea nu ocupă însă o nișă ecologică diferită de cea a speciilor necomestibile (care nu prezintă valoare nutritivă, dar care, consumate accidental, nu induc manifestări clinice) sau toxice (care conțin compuși cu potențial vătămător pentru om și generează tulburări de sănătate sau, în cazul unor specii, chiar moartea), ci se dezvoltă în aceleași habitate.
Atenție la ciupercile vândute pe străzile din Iași. Profesorii oferă explicații
Pe acest plan, prof. univ. dr. Cătălin Tănase, membru corespondent al Academiei Române, director al Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași (Facultatea de Biologie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), oferă o serie de explicații și sfaturi pe acest plan.
„Din această perspectivă, este esențial ca persoanele care colectează ciuperci să fie bine informate și să cunoască detalii care fac diferența, uneori vitală, dintre cele ce pot fi consumate și cele otrăvitoare. Ca regulă generală, este recomandat să fie colectate de specialiști sau persoane avizate doar corpurile sporifere ce aparțin speciilor care pot fi identificate cu certitudine, să fie preparate termic și să se evite consumul în stare proaspătă. Totodată, trebuie acordată o atenție deosebită ecologiei speciilor, habitatului unde se dezvoltă, cum ar fi pășune, pajiște, pădure de foioase, pădure de conifere, dar și elementelor de morfologie a corpurilor sporifere, precum culoarea sau consistența acestora, prezența sau absența volvei ori a inelului, structura suprafeței fertile ce este localizată, în special, pe partea inferioară a pălăriei și care poate fi sub formă de lame, tuburi cu pori sau cu pliuri etc”, arată prof. univ. dr. Cătălin Tănase.
Hribii, denumirea generică atribuită speciilor de aparțin genului Boletus, se caracterizează printr-un corp sporifer cărnos, alcătuit din pălărie și picior, având suprafața himenială, adică zona fertilă localizată pe partea inferioară a pălăriei, reprezentată de tuburi sudate între ele, separabile de pălărie, care se deschid la exterior prin pori.
„Aceștia sunt specii tericole, ectomicorizante, răspândite predominant în pădurile de foioase (Boletus reticulatus, B. aereus), conifere (B. pinophillus) sau în ambele tipuri de habitate (B. edulis). Uneori, trama (carnea) hribilor își modifică culoarea la atingere sau la secționare (oxidează la contactul cu aerul). Acest caracter nu avertizează asupra toxicității, fiind însă un important criteriu de identificare a speciilor”, mai arată universitarul.
Alt exemplu de ciuperci apreciate, des colectate și consumate de populație este cel al gălbiorilor
Există și specii ce pot fi confundate cu hribii comestibili, care trăiesc în aceleași tipuri de habitat, dar care sunt necomestibile (Suillelus luridus) sau chiar toxice, precum hribul dracului (Rubroboletus satanas) sau hribul amar (Tylopilus felleus).
Alt exemplu de ciuperci apreciate, des colectate și consumate de populație este cel al gălbiorilor (Cantharellus sp.). Aceștia au corpul sporifer alcătuit din pălărie și picior neseparabile, pălăria având formă de pâlnie, cu suprafața himenială încrețită (pliuri descendente pe picior), de culoare galbenă sau crem.
„Gălbiorii sunt specii tericole și se întâlnesc în pădurile de foioase și conifere, de primăvara până toamna. Nu se cunosc specii toxice de gălbiori, însă recomandarea specialiștilor este evitarea consumului exagerat, întrucât aceste ciuperci concentrează metalele grele din mediu. O specie toxică ce poate fi confundată cu gălbiorii este buricul pământului (Omphalotus olearius) care, spre deosebire de aceștia, prezintă suprafața himenială reprezentată de lame fine, care se continuă pe picior și care la atingere secretă un suc de culoare portocalie”, explică prof. univ. dr. Cătălin Tănase.
Există și specii toxice care pot fi confundate cu ghebele
Buricul pământului este o specie termofilă, meridională, crescând sub formă de tufă pe trunchiurile de măslini, stejari sau eucalipți. Ghebele (Armillaria sp.), în România, sunt consumate de foarte multe persoane, în ciuda faptului că în alte țări cu tradiție în consumul de ciuperci, precum Franța, Italia, Spania sau Portugalia, nu prezintă interes culinar.
„Acest lucru este explicat prin faptul că ghebele, din punct de vedere nutrițional, au o calitate slabă, organoleptic nu se remarcă și, mai mult decât atât, anumiți compuși din corpurile sporifere au potențial toxic pentru om. Acești compuși sunt însă termolabili, iar prin preparare termică (fierberea repetată a corpurilor sporifere) sunt distruși, ulterior putând fi consumate, cu riscuri minime. Cu toate acestea, există și specii toxice care pot fi confundate cu ghebele, cum ar fi gheba pucioasă (Hypholoma fasciculare), specie care, de asemenea, se dezvoltă în grupuri numeroase pe cioate de foioase și conifere”, detaliază directorul Grădinii Botanice.
La ghebele pucioase există o structură filamentoasă similară unei pânze de păianjen care dispare cu timpul
Diferențele între cele două specii sunt constituite de prezența unui inel membranos pe piciorul ghebelor, la cele pucioase existând o structură filamentoasă similară unei pânze de păianjen care dispare cu timpul. Lamele la ghebele de culoare crem deschis sunt decurente, adică se prelungesc pe picior, pe când la cele pucioase au culoarea galben intens, cu reflexe verzui, fiind adnate, adică formează unghi de 90 grade cu piciorul. Culoarea ghebelor este galben-măslinie sau brun-măslinie.
„Multe dintre cazurile de intoxicații cu ciuperci sunt cauzate de consumul accidental de corpuri sporifere aparținând speciei buretele viperei (Amanita phalloides), considerată cea mai toxică din România, în majoritatea cazurilor fiind chiar mortală. Corpul sporifer al acestei specii este alcătuit din pălărie și picior, cu suprafața himenială reprezentată de lame de culoare albă, libere. Specia este răspândită în pădurile de foioase, pe soluri calcaroase, de vara până toamna”, evidențiază prof. univ. dr. Cătălin Tănase.
Tulburări gastro-intestinale, deshidratare puternică, tensiune arterială și puls scăzute, stare de comă și chiar moarte
Ingerarea corpurilor sporifere de buretele viperei duce la instalarea sindromului faloidian, cu o fază de latență de 8-12 ore, caracterizat prin tulburări gastro-intestinale, deshidratare puternică, care conduc la citoliză hepatică, tensiune arterială și puls scăzute, tulburări nervoase, stare de comă și chiar moarte. Vârsta pacientului, cantitatea ingerată, urgența administrării tratamentului și existența altor patologii anterioare pot face diferența între viață și moarte.
„Cazurile de intoxicație apar din cauza confuziilor cu specii de ciuperci comestibile, cum sunt vinețelele, pâinea pământului, crănțăneii sau hulubițele (Russula virescens, R. aeruginascens). Diferențele constă în faptul că buretele viperei prezintă la baza piciorului un manșon membranos de culoare albă, numit volvă, adesea verzui-pal în interior, depărtat de picior, iar pe treimea superioară a piciorului, sub pălărie, se găsește un inel membranos, alb-gălbui. De asemenea, buretele viperei prezintă pe picior striuri verzi sau gălbui, în zig-zag, care se aseamănă cu desenul de pe corpul viperei. Aceste elemente, volva, inelul și desenul caracteristic, lipsesc de la toate vinețelele”, avertizează prof. univ. dr. Cătălin Tănase.
Se recomandă verificarea de către specialiști a tuturor ciupercilor care provin din flora spontană și care sunt comercializate în piețele agroalimentare
Precipitațiile și temperaturile din ultima perioadă au favorizat apariția corpurilor sporifere, acestea fiind motivele pentru care în presă și pe rețelele de socializare au fost distribuite numeroase materiale ce prezintă și promovează colectarea de ciuperci din natură.
„Pentru evitarea confuziilor și determinarea corectă a ciupercilor comestibile și toxice se recomandă consultarea specialiștilor, utilizarea determinatoarelor micologice, precum și experiența de teren pentru recunoașterea acestora. De asemenea, se recomandă întotdeauna verificarea de către specialiști a tuturor ciupercilor care provin din flora spontană și care sunt comercializate în piețele agroalimentare”, menționează biologul.
Persoanele care culeg ciuperci trebuie, de asemenea, să respecte principiile de conservare a biodiversității, asigurând perpetuarea tuturor speciilor și stabilitatea ecosistemelor naturale. Pentru evitarea intoxicațiilor produse de ciupercile otrăvitoare trebuie respectate următoarele condiții: nu se recoltează niciodată corpuri sporifere incomplete, atacate de larve sau degradate; ciupercile recoltate se transportă doar în coșuri de nuiele sau, pentru o perioadă scurtă de timp, în ambalaje de hârtie care trebuie bine aerisite; nu se consumă ciuperci necunoscute în stare crudă, deoarece pot conține toxine care pot fi eliminate doar dacă sunt pregătite la temperaturi ridicate; culoarea lamelor sau tuburilor, anumite secreții incolore sau colorate, mirosul și gustul ciupercilor în stare proaspătă trebuie analizate cu deosebită atenție, deoarece ajută la determinarea corectă a acestora; persoanele cu probleme digestive sau alergice trebuie să evite consumul de ciuperci.
Orice tulburare sau manifestare care apare după consumul de ciuperci trebuie tratată doar sub supraveghere medicală.
[ad_2]
