vineri, decembrie 27, 2024
AcasăTurismAtmosferă tristă de Crăciun, pe Valea Prahovei. Cum petrec turiştii la munte

Atmosferă tristă de Crăciun, pe Valea Prahovei. Cum petrec turiştii la munte

[ad_1]

Este atmosferă tristă de Crăciun, pe Valea Prahovei. În această perioadă de pandemie, hotelurile sunt ocupate în proporţie de 40%. Puţin mai bine este în Bucovina care se poate lăuda cu aproape la fel de mulţi turişti ca în anii trecuţi. Totuşi, puţinii turiştii sosiţi la munte spun că vor petrece, dar în cerc restrâns.

Atmosferă tristă de Crăciun, pe Valea Prahovei

Fără pomana porcului, fără horele din Ajun şi, mai ales, fără zăpadă, Valea Prahovei pare tristă de Sărbători. Turiştii sosiţi la munte spun că vor petrece, dar în cerc restrâns.

Hotelurile sunt ocupate în proporţie de 40%. Bucovina, în schimb are aproape la fel de mulţi turişti ca în anii trecuţi. Zona nu mai este în scenariul roşu şi oamenii au prins încredere.

Pe Valea Prahovei s-a circulat joi mai bine decât într-o zi normală. Altădată turiştii stăteau cu orele în trafic până ajungeau la munte. A fost bine chiar şi în Buşteni, unde mereu se formau coloane de maşini.

Două familii formate din şase persoane au ales o vilă în care să fie doar ei.

“Am preferat vilă pentru intimitate, pentru a evita contactul cu un număr mai mare de persoane. Ne aşteptam să fie zăpada mai multă”, spune Victoria Cristea, o turistă.

Pârtiile sunt aproape pustii. Câteva săniuţe înveselesc locul, dar peisajul nu seamănă cu cel din anii trecuţi.

Pe Drumul Naţional 73, care leagă Brasovul de Bran, spre deosebire de aceeaşi perioadă a anilor trecuţi, când se formau coloane de zeci de maşini, joi şoseaua a fost liberă.

Totuşi atmosfera de sărbătoare pluteşte în aer. Pe uliţele din satul Simon miroase a cozonaci. Ioana şi Vlad au venit aici din Bucureşti.

În schimb, turiştii care mergeau de obicei în Bucovina nu şi-au schimbat planurile, mai ales că în zona numărul infectărilor a scăzut. La o pensiune din Gura Humorului, oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pomana porcului.

Bucovina se bucură de turişti

Dacă pe Valea Prahovei atmosfera este una tristă, nu acelaşi lucru putem spune de zona Bucovinei. Spre exemplu, în apropiere, la Voroneţ, au sosit joi mulţi oaspeţi.

“Anul acesta am optat pentru grupuri compacte deoarece vrem să păstrăm siguranţă sanitară”, a spus Anisoara Rotaru, reprezentant la o pensiune din Voroneţ.

“O scădere de 20-25 la sută nu este atât de dramatică. Oamenii caută zone rurale, izolate, unde se pot bucura de intimitatea naturii”, a transmis Claudiu Bradatean, de la Centrul Naţional de Informare Turistică Suceava.

Şi preţurile sunt mai mici că anul trecut. Un sejur de Crăciun, de 5 zile şi 4 nopţi, în regim all inclusive, costă 1.700 de lei de persoană. De Revelion ajunge la 2.000 de lei.

Ce restricții trebuie să respecte turiștii care vor petrece vacanța la munte

Turiștii care vor petrece timp în stațiunile montane trebuie să respecte o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș a transmis, într-un comunicat de presă, ce măsuri vor fi obligați cei care merg la schi în stațiunile montane din județul Maramureș.

„Pentru a preveni o posibilă infecţie, cel mai important lucru în această perioadă este respectarea unor măsuri impuse de administratori, care să limiteze răspândirea virusului”, se arată în comunicat.

-respectarea distanţei de 2 metri faţă de celelalte persoane;
–obligativitatea purtării măştii sau a cagulei;
-urcarea pe telescaunul de 2 locuri a 2 persoane cu condiţia să fie din cadrul aceleiaşi familii sau grup;
-interzicerea staţionării la baza pârtiei a persoanelor care nu schiază, pentru a nu crea aglomeraţie.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments