joi, martie 28, 2024
AcasăNationalDr. Oancea: „Deschiderea școlilor este o decizie pripită”

Dr. Oancea: „Deschiderea școlilor este o decizie pripită”

[ad_1]

Valul al treilea al pandemiei COVID-19 va afecta grav copiii, atrage atenţia medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli infecțioase din Timişoara.

În plus, deschiderea școlilor ar putea duce la multe decese în rândul bătrânilor care nu s-au vaccinat anti-COVID-19.

Dr. Oancea: Valul al treilea cu noile tulpini COVID își va face apariția și la noi

Valul al treilea cu noile tulpini COVID deja apărute în alte state își va face apariția și la noi, după ce au fost semnalate deja primele trei cazuri.

Specialiștii spun că se vor transmite mult mai agresiv în comunitate, însă actualul vaccin anti-COVID va scădea rata mortalității în rândul vârstnicilor.

„Deschiderea școlilor este o decizie pripită”, avertizează medicul timișorean, mai ales că România se află în coada clasamentului în ceea ce privește vaccinarea persoanelor în vârstă și a celor cu risc crescut de infectare.

Deși avertizările sunt extrem de dure, mai mulți părinți așteaptă cu nerăbdare deschiderea școlilor.

Mai multe ţări europene au anunțat măsuri drastice în ceea ce privește valul trei de îmbolnăvire. Unele dintre ele, precum Slovacia sau Slovenia, au intrat în lockdown.

În România, însă, în ciuda avertismentelor, autoritățile se gândesc deja la măsuri de reintrare în normal.

Elevii ar putea fi obligați să se vaccineze înainte de redeschiderea școlilor, potrivit medicilor de familie

Mai multe voci autorizate din domeniul sănătății precizează că elevii din România ar putea fi obligați să se vaccineze a reveni la școală. Potrivit mai multor medici de familie, această decizie este justificată de o eventuală creștere a îmbolnăvirilor cu infecții respiratorii și gripă. În cazul elevilor, ar fi vorba de o vaccinare antigripală. Doar în cazul celor peste 16 ani ar putea fi vorba și de imunizare anti-COVID.

O nouă decizie a autorităților care ar putea fi luată de autorități are menirea de a-i îngrijora pe părinți dar și pe elevi! Se pare că în decursul acestui an școlar, elevii ar putea fi obligați să se vaccineze antigripal înainte de a reveni în bănci pentru al doilea semestru.

Elevii ar putea fi obligați să se vaccineze pentru a reveni la școală

Medicii de familie din România au făcut un anunț care îi îngrijorează deopotrivă și pe părinți, dar și pe elevi. Se pare că elevii ar putea fi obligați să se imunizeze înainte de redeschiderea școlilor. Decizia este justificată prin faptul că, în cazul în care instituțiile școlare se vor redeschide, se preconizează și o eventuală creștere a numărului infecțiilor respiratorii și a cazurilor de gripă. Tocmai pentru a peîntâmpina acest lucru, specialiștii recomandă vaccinarea antigripală a elevilor.

Conform Agerpres, părinții au la dispoziție vaccinul antigripal în farmacii, ori în unele cazuri prin medicii de familie, fiind vorba de Programul Național de Vaccinare. Astfel, medicii îi încurajează pe părinții să se informeze despre acest proces și despre beneficiile vaccinului antigripal, în contextul în care copiii sub 16 ani nu pot fi vaccinați împotriva COVID-19.

„În contextul în care, cel puţin pentru moment, copiii nu vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19 şi, în acelaşi timp, ei sunt principalii vectori de transmitere a virusului gripal, vaccinarea antigripală a acestora reprezintă o modalitate prin care îi putem proteja de o posibilă infectare cu ambele virusuri.

Prin vaccinarea acestora putem reduce substanţial riscul de îmbolnăvire şi de apariţie a complicaţiilor cauzate de virusul gripal, care pot necesita spitalizare, precum şi transmiterea virusurilor în comunitate care uneori duc chiar la deces. În timp ce protejăm copiii, reducem semnificativ şi transmiterea virusului gripal în comunitate”, a detaliat dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments