[ad_1]
Începerea vacanței de vară pentru elevi a reprezentat mereu un prilej pentru fiecare dintre noi să meargă la bunici. Cu plăcare ne aducem fiecare aminte că în această perioada bunica făcea gemul de căpșuni, atât de bun și de parfumat, după o rețetă pe care doar ea o știa.
Bunica făcea gemul de căpșuni pentru iarnă, dar noi, copiii, nu ne puteam abține să dăm gata un borcan chiar atunci când bunica făcea această rețetă de gem atât de savuroasă.
Bunica alegea să facă gem, adică fructele să fie zdrobite singure la fiert, dar și dulceață.
Pentru gemul de căpșuni, bunica spăla fructele cu tot cu codițe. Acesta era unul dintre secretele bunicii. Nu scotea codițele deoarece dacă le-ar fi scos apa ar fi intrat prin orificiul creat prin îndepărtarea codițelor și se imbiba în fructe. În plus, fructele ar fi pierdut zeamă prețioasă.
Pentru un gem de căpșuni, bunica obișnuia să facă de mai multe ori, folsoind cantități mici. Pentru fiecare kilogram de căpșuni, bunica punea 500 g de zahăr.
Pentru gemul de căpșuni, dar și pentru alte gemuri, bunica avea o cratiță specială, cu gura largă, cu un diametru de peste 40 cm. Explicația bunicii pentru acest „secret“ era că folosind o astfel de cratiță se reducea procesul de fierbere prin evaporare accelerată. Cu cât suprafața de evaporare este mai mare cu atât mai repede scade gemul și își păstreze culoarea frumoasă. În plus, astfel se leagă mai rapid. Dacă am folosi o cratiță cu gura mică, siropul de zahăr s-ar face maroniu și gemul nu ar mai avea acea culoare atât de frumoasă.
Tot pentru păstrarea culorii, bunica mai avea un „secret“. Ea folosea sare de lămâie presărată desupra fructelor crude. Astfel, gemul de căpșuni al bunciii rămânea de culaore roșu-aprins.
Gem de căpșuni, rețeta bunicii: Ingredientele unui gust de neuitat
Pentru 2 borcane de 800 g de gem de căpșuni, bunica folosea 2 kg căpșuni, 1 kg de zahăr tos și 6 g de sare de lămâie sau zeama de la o jumătate de lămâie.
În chiuvetă, bunica punea toate fructele la spălat. După ce le trecea printr-o primă apă, în urma căreia scăpa de de pământ și de paie, le mai trecea printr-o apă pentru a fi sigură că fructele au fost foarte bine spălate.
La final, le îndepărta codițele și pe urmă le cântărea pentru a ști exact de cantitate de zahăr să pună. Pe cele mai mari, bunica obișnuia să le taie, pentru a se sfărâma mai ușor la fiert.
Pe urmă, bunica punea căpșunile în cratița pentru făcut gem, presăra peste aproape un plic de sare de lămâie și pe urmă turna 1 kg de zahar tos. Pentru a ajunge la cât mai multe fructe zahărul, bunica scutura puțin cratița după care punea o cârpă curată și le lăsa vreo 10 ore, de o bicei pânăp a doua zi dimineață.
Dimineața, mesteca zahărul care rămânea la fund. Pentru asta, bunica folosea o lingură de lemn, pe care o utiliza doar pentru mestecat la gemuri, după care punea gemul la fiert, la foc mediu.
Din când când, bunica amesteca pentru a ajuta evaporarea apei, iar alături avea un castronaș unde cu o lingură de inox culegea spuma de la suprafață.
Ca timp de fierbere, bunica lăsa gemul de căpșuni aproximativ 20 de minute, până își schimbau fructele culoarea și consistența.
Sterilizarea și umplerea borcanelor pentru gem de căpșuni
Borcanele bunica le steriliza și de-abia pe urmă turna gemul de căpșuni. Ea lăsa borcanele în tava metalică pentru ca aceasta să mai absoarbă și să disipeze căldura gemului așezat în borcane.
La umplerea borcanelor, bunica punea cu un polonic mic câte puțin în fiecare borcan până le umplea. Proceda așa pentru ca borcanele să se încălzească treptat de la gemul fierbinte.
Borcanele buncia le umplea pana la 1 cm sub buză și le închidea repede cu capacele lor. Pe urmă, le întorcea cu fundul în sus și le lăsa la răcorit câteva ore.
[ad_2]
