luni, decembrie 23, 2024
AcasăTurismGrecia își va redeschide granițele pentru turiști începând cu 16 aprilie. Cum...

Grecia își va redeschide granițele pentru turiști începând cu 16 aprilie. Cum pot evita călătorii români carantina la întoarcerea în țară

[ad_1]

Veste bună pentru cei care au în plan o vacanță în perioada următoare, mai ales că mai este puțin până la sărbătorile Pascale. Grecia își va redeschide granițele pentru turiști începând cu 16 aprilie. Cei care doresc să viziteze tărâmurile elene trebuie să facă dovada că s-au vaccinat împotriva COVID-19, că au anticorpi după ce au trecut deja prin boală sau să prezinte un test PCR negativ.

Acest anunț al autorităților vine la fix, în condițiile în care foarte mulți români vor să petreacă minivacanța de Paste în Grecia.

Grecia își va redeschide granițele pentru turiști

Grecia îşi redeschide graniţele pentru turism din 16 aprilie, a anunţat luni ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Claudiu Năsui. Astfel, turiștii romani pot să meargă în vacantă pe aceste meleaguri.

Ei vor trebui să prezinte un document de călătorie, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Persoanele care vor fi dornice să viziteze Grecia, din 16 aprilie 2021, trebuie să arate dovada vaccinări împotriva COVID-19.

Astfel demonstrează că au anticorpi după ce au trecut deja prin boală sau să prezinte un test PCR negativ.

„Pentru turiştii români, la intrarea în Grecia nu se va cere decât un document de călătorie care se poate face foarte uşor, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare.

Practic, nu ar avea carantină în momentul în care se duc în Grecia. Am vorbit chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România şi mi-a comunicat lucrurile acestea De asemenea, un punct esenţial era întoarcerea turiştilor. Aici sunt mai multe cazuri. Până acum, dacă ţara nu era pe lista CNSU, se putea intra direct, dacă o ţară- discutăm acum de Grecia- persoanele care se întorc în ţară şi sunt vaccinate (10 zile de la rapel- n.r.) nu intră în carantină, deci intră direct. Iarăşi, dacă persoana a fost bolnavă de COVID în ultimele 90 de zile nu intră în carantină”, a afirmat Claudiu Năsui luni la Digi 24.

Ministrul Năsui a vorbit și despre vechimea testelor PCR.

„Aici avem deja documentele care se cunosc de către state. Aici aşteptăm în continuare nişte date suplimentare din partea autorităţilor elene să ne spună mai multe detalii şi vom reveni şi noi atunci când le avem (întrebat cât de vechi trebuie să fie testul PCR – n.r.). Deocamdată am înţeles principiul de la doamna ambasador şi îl spunem şi noi mai departe. Atenţie mare, pentru întoarcerea în România acceptăm şi testul de anticorpi care poate fi fie un test de anticorpi, fie un certificat medical care confirmă că persoana a fost bolnavă de COVID în ultimele 90 de zile”, a transmis oficialul.

De asemenea, ministrul a vorbit și despre perioada de carantinare a turiștilor.

 „În cazul României, la întoarcerea în România fie testul de anticorpi dar şi certificatul medical că a fost bolnav în ultimele 90 de zile, dar evident nu mai mult de 14 zile, adică nu am fost bolnav ieri şi încă sunt bolnav, pentru că atunci nu pot călători.

Dacă am fost în ultimele 90 de zile şi a trecut perioada de 14 zile, atunci turiştii vor fi primiţi fără carantină înapoi”.

Italia va primi turiștii cu pașaport de vaccinare

Un anunț similar a venit săptămâna trecută și din Italia, o alta destinație de vacanță râvnită de către turiștii români. Prim-ministrul italian Mario Draghi a declarat că Guvernul de la Roma este gata să redeschidă economia în luna iunie sau chiar mai devreme. De asemena a spus că turiștii care vor sosi în Peninsulă trebuie să prezinte un certificat ori paşaport de vaccinare antiCovid.

Acestsa este de părere că activitatea economică a Italiei poate fi reluată rapid doar dacă statul italian se va concentra pe vaccinarea 100% a vârstnicilor şi a persoanelor vulnerabile.

El s-a arătat încrezător, în ciuda unei încetiniri a administrării vaccinurilor anti-Covid în timpul sărbătorilor pascale şi din cauza unor întârzieri în primirea dozelor, că Italia îşi vă atinge obiectivul de 500.000 de doze administrate zilnic până la finalul lunii aprilie. Astfel, vă fi posibil că până la finalul lunii septembrie 80% din populaţie să fie vaccinată.

„Există posibilitatea unei cooperări între ţările mediteraneene: Italia are multe de învăţat de la Grecia şi Spania. Trebuie să acţionăm imediat pentru a primi turiştii vaccinaţi”, a declarat Draghi.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments