sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăSocialManagerul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Hârlău a discutat despre realitățile...

Managerul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Hârlău a discutat despre realitățile ce țin de Educație, ore online, necesitatea unor reforme reale, rolul profesorului dar și despre importanța implicării tinerilor în activități extracuriculare, în Studioul BZI LIVE – FOTO/ VIDEO

[ad_1]

Miercuri, 17 martie 2021, la ora 15.00, în Studioul BZI LIVE a fost programată o nouă ediţie interesantă din zona sistemului de învăţământ preuniversitar alături de prof. Aurel Neicu – managerul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi. Dialogul alături de unul dintre cei mai longevivi directori, dascălul care preda Matematica s-a axat pe realităţi ce ţin de Educaţie în vreme de pandemie, ore on-line, avantaje şi dezavantaje, probleme pe care le-a întâmpinat.

De asemenea, despre proiecte în derulare sau care urmează să fie implementate, idei ce ţin de îmbunătăţirea actului şcolar au mai fost alte elemente abordate alături de prof. Aurel Neicu. Despre reuşitele elevilor şi liceenilor, preoiectele naţionale şi cele europene din zona Erasmus, preocupările pentru dezvoltarea infrastructurii colegiului sau foştii absolvenţi de marcă s-a mai discutat cu acesta.

Om dedicat al Şcolii şi cu exprienta necesară, managerul va face şi o radiografie ce ţine de realităţile şi provocările educaţiei româneşti, necesitatea unor reforme reale, rolul profesorului dar şi transformări şi adaptări la spaţiul european al învăţământului autohton. Pe de altă parte, despre importanţa implicării tinerilor în activităţi extracurriculare, de volunariat sau care să ţină de istorie, cultura şi civilizaţie, strategii de atragere a celor mai buni tineri din zona către colegiul pe care-l coordonează sau realităţi din mediul rural şcolar au fost alte repere ale emisiunii.

„Este foarte importantă echipă pe care o ai în spate şi colegii – profesori”

Plecând de la toate acestea, profesorul Neicu (într-un alt interviu acordat pentru BZI LIVE) a ţinut să arate că reuşita managerială şi educaţionala are la bază o echipă puternică, dedicată şi colegii – profesori deosebiţi.

„Nu aş fi reuşit niciodată să ajung la asemenea rezultate fără colegi deosebiţi pe zona de management, profesori dedicaţi alături de părinţi şi elevi foarte buni, alături de susţinerea autorităţilor locale. Să ştiţi că, pe nedrept sunt neglijate şcolile din provincie şi copiii de aici. Ei sunt la fel de buni precum cei din marile oraşe şi trebuie să aibă aceleaşi şanse la o educaţie de calitate. Eu am rămas, plecat în anii ’80 de la Cluj tocmai la Hârlău pentru că am găsit un grup extraordinar de colegi, profesori şi o comunitate locală deosebită. Tocmai de aceea, mereu mi-am propus să facem performanţă, să avem o tradiţie la nivel de şcoală… Iată că am reuşit, având în vedere ca absolvenţi de-ai noştri au reuşit în viaţă, că medici sau ingineri, în Europa sau în alte ţări”, arata profesorul Neicu.

„Misiunea noastră este să formăm oameni, caractere şi să-i pregătim de viaţă pe elevi”

Dovedind că are o mentalitate deschisă, echilibrată şi că mereu s-a racordat la realităţile societăţii, dascălul – director considera că menirea să este aceea de a forma oameni, de a-i pregăti pe viitori adulţi pentru viaţa reală astfel încât să se integreze şi să facă faţa cât mai bine în societate sau la locul de muncă.

„Scopul nostru, al dascălilor, este tocmai acela de a-i forma pe copiii astfel încât să aibă cultura generală, noţiunile de bază pentru a se putea integra în societate, a şti mereu cum să aplice lucrurile învăţate la şcoală astfel încât să facă faţă la locul de muncă, să aibă bază care să le permită să comunice. Uneori, nici noi profesori sau eu ca director poate nu suntem suficient pregătiţi să abordăm anumite lucruri, să luăm cele mai bune decizii… E bine să ştim cum să dialogăm pentru a găsit cele mai bune soluţii. Eu nu sunt adeptul aplicării, imediat, a unei sancţiuni şi cred că sunt alte metode prin care se pot îmbunătăţi lucrurile. Totul este perfectibil, probleme sunt peste tot şi nu poate exista perfecţiune… Esenţial este să găsim calea de mijloc şi cea mai bună metodă pentru a-l face pe elev să fie respectuos, pe părinte să discute cu noi problemele”, mai reliefează Aurel Neicu.

„Uneori, elevii noştri nu ştiu să se joace”

O realitate tristă dezvăluită de profesorul de la Hârlău tine de faptul că, în unele situaţii, elevii nu ştiu nici măcar cum să se joace.

„Eu am fost, alături de colegi şi de elevi, prin diverse proiecte în străinătate şi am constatat, cu tristeţe, că ai noştri copii nu ştiu cum să se joace, sunt prea serioşi şi nu se pot integra într-un colectiv. E important să-i pregătim pentru asta, pentru viaţă şi cum să interacţioneze, să comunice. Nu mai vorbesc de gravele probleme pe care le avem atunci când vine vorba de analfabetismul funcţional… Chiar dacă sunt profesor de Matematică, eu îmi doresc mereu că elevii mei să înţeleagă enunţul unei probleme, cerinţele sale şi să explice ceea ce trebuie să facă”, a conchis cadrul didactic.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments