Nicolae Botgros a fost prins într-un triunghi amoros. Ce decizii a luat

38


În luna aprilie a anului 2018, Nicolae Botgros a devenit tătic. Însă nu soția lui a fost cea care i-a adus pe lume o fetiță ci… o artistă cu aproape 30 de ani mai tânără decât el. Toată lumea a vuit la aflarea veștii însă Nicolae Botgros și-a văzut liniștit de viață.

Chiar dacă își iubește enorm fetița, pe micuța Nicoleta, care a împlinit 3 anișori în aprilie, Nicolae Botgros a decis să se întoarcă la soția sa, Lidia. Anișoara a fost cea care a dezvăluit faptul că relația de amor dintre ea și maestru s-a încheiat.

Însă… cei doi au rămas în relații amiabile de dragul fetiței pe care o au împreună.

”Nicolae Botgros o iubește nespus de mult. Într-atât de mult îl iubește Dumnezeu pe maestru, încât a făcut pe dorința dumnealui, deoarece el și-a dorit foarte mult o fetiță. Da, e adevărat că nu e cel mai frumos mod, s-a primit cum s-a primit darul de la Dumnezeu, dar nu știu ce să zic, nu regret. Nu regret, pentru că e un copil din dragoste și așteptat. Maestrul a rămas în familie și îi respect decizia, poate așa este mai corect.

 

Eu sunt mai tânără și mai puternică, pot să duc toate și așa am hotărât, de aceea nu vreau să dau multe amănunte, pentru că nu vreau să le fac rău oamenilor. Nicoleta noastră a fost un copil așteptat, un copil dorit. Noi chiar ne-am dorit-o și eu, și tăticul ei. Și nu au fost interese. Datorită Nicoletei am ieșit dintr-un calvar și îi mulțumesc pentru asta. Nicolae Botgros este tăticul cel mai scump și drag, care vine și ne vizitează. Se împacă foarte bine și cu băieții. Ne ajută, pentru că Nicoleta e comoara lui. Orice moft, dacă intră într-un magazin, el cumpără tot pentru Nicoleta. Nimic nu îi lipsește, nici dragostea, nici nimic”, a declarat cântăreața Anișoara Dabija.

Anișoara Dabija a divorțat cu o lună înainte să nască fetița

Anişoara Dabija era căsătorită de 15 ani cu Dumitru Guşevatîi, instrumentist din Orchestra Prezidenţială a Republicii Moldova. Cei doi au împreună doi copii. Cu toate acestea, Anişoara a avut o relație extraconjugală cu Nicolae Botgros și a rămas însărcinată cu el. Iar în luna martie, cu o lună înainte să nască fetița, femeia i-a spus soțului că vrea să divorţeze de el.

”Nici nu ştiu dacă sunt eu în măsură să vorbesc despre asta. Mai bine îi întrebaţi pe ei (n.r.: pe Anişoara Dabija şi pe Nicolae Bogros) ce s-a întâmplat. Eu sunt un om muncitor, familist şi îmi iubesc enorm copiii. În luna martie a acestui an, eu şi soţia mea am divorţat. Adevărul e că nu am cerut eu divorţul, ci ea. Şi, totodată, mi-a cerut să-mi dau acordul în scris că nu am pretenţia ca fetiţa, pe care a născut-o pe data de 5 aprilie, să poarte numele meu.

 

Mi-a spus că este copilul lui Botgros. Ei au o relaţie de ani buni, iar în anul 2015 i-am prins împreună. Am iertat-o pe soţie atunci, pentru că avem doi copii împreună, iar pentru mine familia contează foarte mult. Chiar l-am rugat frumos şi omeneşte pe domnul Botgros să ne dea pace şi să ne lase să ne creştem copilaşii împreună. Însă nu s-au ţinut de cuvânt. Eu vreau să uit tot. Avem 15 ani de căsătorie, am trăit, dar nu am ştiut cu cine trăiesc”, a declarat, atunci, Dumitru Guşevatîi.


Sursa: bzi.ro