sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăNationalO persoană care a schiat pe o pârtie închisă din Poiana Braşov...

O persoană care a schiat pe o pârtie închisă din Poiana Braşov s-a accidentat. Avertismentul salvamontiştilor!

[ad_1]

O persoană s-a accidentat, vineri, în timp ce schia pe o pârtie închisă din Poiana Braşov, iar salvamontiştii au fost solicitați să intervină de urgență. În acest context, salvatorii au transmis și o avertizare, prin intermediul paginii de Facebook.

Salvamontiștii susțin că pârtiile nu sunt deschise, iar din cauza faptului că oamenii urcă cu echipament de schi/snowboard în partea superioară a masivului, apar și incidentele.

„Deși pârtiile nu au fost încă deschise, există persoane care urcă cu echipament de schi/snowboard în partea superioară a masivului, iar incidentele nu au întârziat să apară. Este și cazul unei persoane care s-a accidentat în timp ce schia pe o astfel de pârtie închisă”, au transmis reprezentanții Salvamont Poiana Brașov.

Salvamont Poiana Braşov transmite iubitorilor sporturilor de iarnă că domeniul schiabil din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru nu a fost încă deschis, cu excepția pârtiei Stadion.

Stratul de zăpadă nu este suficient pentru începerea în siguranță a sezonului

Reprezentanții susțin că deși a nins, stratul de zăpadă nu este suficient pentru începerea în siguranță a sezonului, iar la momentul actual, se încearcă producerea zăpezii artificiale, care este deocamdată depozitată în grămezi, pentru conservare.

„Reamintim iubitorilor sporturilor de iarnă că domeniul schiabil din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru nu a fost încă deschis, cu excepția pârtiei Stadion. Deși zilele acestea a nins în partea superioară a masivului, depunându-se un strat de zăpadă, acesta este insuficient pentru începerea în siguranță a sezonului. La acest moment se lucrează intens ori de câte ori temperaturile permit producerea zăpezii artificiale, care este deocamdată depozitată în grămezi, pentru conservare, nefiind distribuită uniform și nivelată pe întreaga suprafață a pârtiei.

În aceste condiții, există zone care sunt acoperite doar de stratul superficial de zăpadă naturală, insuficient însă pentru a acoperi denivelările și rigolele”, a transmis, vineri, Salvamont Poiana Braşov.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments