vineri, mai 17, 2024
AcasăSocialPro Vita Iași a organizat sâmbătă cea de-a treia ediție a Festivalului...

Pro Vita Iași a organizat sâmbătă cea de-a treia ediție a Festivalului Familiei – FOTO

[ad_1]

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat sâmbătă, 9 septembrie, Festivalul Familiei în Parcul Expoziției din Iași. Evenimentul s-a derulat pentru al treilea an consecutiv în ziua prăznuirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana.

„Ne-am propus în special două lucruri: să deschidem anul bisericesc cu un eveniment Pro Vita, pentru că știm că Biserica are începutul anului la 1 septembrie, iar începutul lunii este marcat de două sărbători legate de familie: pe 8 septembrie se naște Măicuța Domnului, iar pe 9 septembrie îi sărbătorim pe Sfinții Părinții Ioachim și Ana, cei care prin voia lui Dumnezeu au devenit părinții Maicii Domnului. Pentru noi, acest moment este cel mai bun prilej de a începe, de a lansa activitățile pentru următorul an de activitate.

Al doilea lucru care a contat pentru noi este că încercăm să transmitem prin această activitate, prin acest festival, lucrurile frumoase într-un mod simplu și direct. Nu este nimic fulminant, nu este nimic expandat, ci este totul într-o așezare a lucrurilor. Ce este mai frumos pentru noi decât familia, mama, tata, copiii? Ce este mai frumos decât iubirea? Ce este mai frumos decât a fi împreună și a viețui împreună în această minunată entitate, care este familia? Astăzi am arătat familia în frumusețea ei, care a însemnat, organizatoric vorbind, ateliere dedicate în special copiilor: „Profa de caligrafie!, unde copiii au exersat scrisul frumos, locul unde au învățat să picteze, să cânte, instruire la pian sau la chitară, jocuri de șah, handmade și alte activități care s-au desfășurat și care au fost savurate de părinți, dar mai ales de copii. Toate acestea sunt  daruri pe care le oferim familiilor și oamenilor în general, transmițând în același timp această tihnă a lucrurilor”, a declarat Pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita.

Pro Vita Iași a organizat sâmbătă cea de-a treia ediție a Festivalului Familiei

Festivalul a cuprins momente artistice susținute de Bogdan Ota, Paul Tihan și Daniel Leancă, Artium String Quartet, TRABANDA, Corul de Copii al Municipiului Iași, Teatrul de păpuși ZUM ZUM, Nikons Dance Team și Spirit of Dance.

Copiii s-au bucurat de ateliere de creație și activități derulate de invitații Festivalului Familiei: Alandala, Asociația „Bucurie și Speranță”, Asociația „Zbor de fluturi”, Centrul de educație timpurie DimiKids, Împreună pentru Miroslava, Palade Creativ, Profa de caligrafie, Spirit of dance, Prisaca Bunicilor, Young Engineers, Florin Luchian și Adriana Zurba.

Intrarea la eveniment a fost liberă, vizitatorii fiind invitați să doneze pentru construirea Centrului Maternal „Sf. Emilia”, cel mai important proiect din regiunea Moldovei dedicat mamelor și copiilor.

Festivalul Familiei se desfășoară, începând cu 2021, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Ateneul Naţional din Iaşi.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments